Două fetițe, de 1,7 ani și respectiv 2 ani, au fost internate în spital cu arsuri grave, la finele săptămânii trecute, în urma unor accidente casnice. În timp ce prima a suferit arsurile după ce a fost cuprinsă de flăcările izbucnite la un aragaz defect, a doua s-a opărit cu ciorba de-abia luată de pe foc.
Carmen O., în vârstă de 1,7 ani, din Horodnic de Jos, a fost internată în Spitalul Județean de Urgență Suceava, în secția Chirurgie Infantilă, împreună cu mama ei. Fetița prezenta arsuri severe, gradul III – IV, pe toată fața, ambele mâini și o parte din torace, femeia având la rândul ei leziuni la o mână. Atât mama, cât și copilul s-au rănit după ce un aragaz defect a fost cuprins de flăcări.
Elena A., în vârstă de 2 ani, din Rădășeni, a fost internată în aceeași secție, cu arsuri ușoare, de gradul I și II, pe torace, mâna și piciorul stâng, la scurtă vreme după ce s-a opărit cu ciorbă.
“Am terminat de făcut ciorba și am pus-o în farfurie. M-am întors câteva secunde să las polonicul înapoi în oală, moment în care fetița a tras farfuria cu ciorba fierbinte peste ea”, a povestit bunica Elenei.
Accident casnic
Fetiță de aproape 2 ani, rănită grav din cauza unui aragaz defect





