O fetiță în vârstă de șase ani a ajuns la spital, în urma unui scandal între părinții ei, petrecut chiar la o terasă din zona centrală a Sucevei.
Incidentul s-a petrecut miercuri seară, în jurul orei 19:00.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, soții, Victor R., de 34 de ani, și Victoria R., de 33 de ani, ambii din municipiul Suceava, au consumat băuturi alcoolice la terasa respectivă, iar apoi au început să se certe.
Cearta dintre cei doi a degenerat, iar la un moment dat, de frică, soția s-a închis în baia localului, împreună cu cei doi copii ai ei. Victor R. a lovit cu pumnul în geamul ușii de la baie, care s-a spart, iar două dintre cioburi au lovit-o pe fiica acestuia, minora de 6 ani, în zona capului și a piciorului.
Fetița a ajuns în aceeași seară la spital, fiind diagnosticată cu „plăgi escoriate scalp, plagă escoriată coapsă stângă”.
Medicii care au examinat-o au stabilit că minorei nu i s-a pus viața în pericol și nu necesită internare.
„În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe”, se precizează în comunicatul poliției.