Fetiță de 12 ani, atentă la telefonul mobil, prinsă sub un tramvai



O fetiță în vârstă de 12 ani a fost prinsă sub un tramvai, joi, în orașul Arad, pompierii reușind să o scoată în viață. Copila a fost preluată de o ambulanță și transportată la spital, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Accidentul a avut loc, joi, pe B-dul Revoluției din Arad, în fața Teatrului Clasic, unde o fetiță de 12 ani a fost prinsă sub un tramvai. Martorii povestesc că micuța se juca pe telefonul mobil și nu a observat că tramvaiul a pornit din stație.
Din fericire, pompierii au reușit să o scoată în viață de sub tramvai, fetița fiind transportată la spital pentru îngrijiri medicale.
“Minora a fost scoasă de sub tramvai în viață și predată către echipajul SMURD. A fost una dintre cele mai grele și reușite intervenții, care a durat aproximativ 12-15 minute, fiind implicați zece pompieri”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad, George Pleșca.



Recomandări