La Siret

Festivalul Național de Muzică Folk și Poezie „Folkever” a ajuns la cea de-a III-a ediție

În perioada 10-12 iunie, Casa de Cultură „Mihai Teliman” din Siret va găzdui cea de-a III-a ediție a Festivalului Național de Muzică Folk și Poezie „Folkever”, organizat de Asociația pentru Cultură și Solidaritate „Peter Tomaschek”. Și anul acesta iubitorii de muzică folk din Siret, dar și din întregul județ, vor avea ocazia să reîntâlnească nume consacrate ale muzicii folk din România: Mircea Vintilă, Zoia Alecu, Magda Pușcaș, Marius Matache, Liviu Nechita, Vali Moldovan, Ovidiu Mihăilescu, dar și mai tinerii Ionuț Mangu, Bogdan Grosu, trupa Icarus și Eugen Toboș.
Manifestarea va avea două secțiuni: „Poezie-creație” și „Muzică Folk”. Au fost admiși pentru concurs 12 concurenți din întreaga țară, iar duminică, 12 iunie, începând cu ora 19.00 va avea loc Gala Laureaților. „Festivalul a fost conceput ca o manifestare artistică și culturală care se adresează atât interpreților individuali de muzică folk din țară, cât și tinerilor poeți, scopul principal al festivalului fiind descoperirea și promovarea de noi talente”, ne-a spus Ioan Mateiciuc, inițiatorul și directorul festivalului.
Prețul unui bilet pentru toate cele trei zile de festival este de 20 de lei. Pentru alte informații: 0746 132 218, acspetertomaschek@gmail.com.

Recomandări

Tânăra artistă Agata Zugravu a câștigat trofeul categoriei Muzică populară, la un festival internațional

Tânăra artistă Agata Zugravu a câștigat trofeul Secțiunii Muzică populară, la un festival internațional
Tânăra artistă Agata Zugravu a câștigat trofeul Secțiunii Muzică populară, la un festival internațional

Finaliștii secțiunii „Poezii nepublicate și netrimise la alte festivaluri de poezie din țară”, din cadrul Festivalului „Nicolae Labiș”, află sâmbătă care sunt câștigători

Cărțile nominalizate pentru Marele Premiu al Festivalului Concurs Național de Poezie „Nicolae Labiș”, ediția a 57-a

Cărțile nominalizate pentru Marele Premiu al Festivalului Concurs Național de Poezie, „Nicolae Labiș”, ediția a 57-a
Cărțile nominalizate pentru Marele Premiu al Festivalului Concurs Național de Poezie, „Nicolae Labiș”, ediția a 57-a

A IV-a ediție a seriei de conferințe-concert „Istorie și Muzică” se deschide, pe 1 octombrie, la Rădăuți