5- 6 septembrie

Festivalul Fructelor de Pădure, la Coșna

5- 6 septembrie: Festivalul Fructelor de Pădure, la Coșna

Ediția a patra a manifestării găzduite de comuna Coșna, Festivalul Fructelor de Pădure, va avea loc, anul acesta, în primul weekend din septembrie, tocmai pentru ca fructele de pădure să fie culese, prelucrate și transformate în produsele ce vor face deliciul festivalului.
Deși încă nu s-au finalizat punctele din program, de la primarul Iliuță Ivan am aflat că ziua de sâmbătă este dedicată concursurilor sportive, urmând ca duminică să se desfășoare „grosul” manifestărilor.
Programul de duminică va debuta la ora 10.00, cu slujba de la biserica din comună.
Tot duminică, 6 septembrie, de la ora 13.00, prin centrul comunei vor defila cei mai frumoși cai. La standuri vor fi expuse cele mai bune fructe de pădure, dar și dulcețuri, gemuri sau siropuri preparate de gospodine.
Elevii care au obținut cele mai bune rezultate la învățătură în anul școlar trecut vor fi premiați de consiliul local și primărie, însă un moment special va fi dedicat și celor care au sărbătorit deja „nunta de aur”, ocazionată de împlinirea a 50 de ani de la căsătorie.
Invitatul special al ediției de anul acesta al Festivalului Fructelor de Pădure de la Coșna va fi preotul-artist Cristian Pomohaci.

Recomandări

Muzica, dansul, teatrul și ateliere medievale au adunat și duminică, în Cetatea de Scaun a Sucevei, mii de turiști, în ultima zi de festival medieval

Peste 500 de domni și domnițe, alături de autorități, au salutat miile de spectatori prezenți la deschiderea Festivalului Medieval de la Suceava

Cea mai mare paradă medievală din România a marcat debutul Festivalului de Artă Medievală „Ștefan cel Mare” Suceava