Ediția a VII-a

Festivalul de muzică și poezie „Folkever“

Festivalul de muzică și poezie „Folkever“
Festivalul de muzică și poezie „Folkever“

Asociația pentru Cultură și Solidaritate „Peter Tomaschek” din Siret, în colaborare cu Galeriile de Artă și Casa de Cultură din Rădăuți, în parteneriat cu Primăria orașului Siret, Consiliul Județean Suceava, Muzeul Național „George Enescu” din București, Centrul Cultural „Mihai Teliman” din Siret și Teatrul BRUSC, cu sprijinul Ligii Tineretului Român „Junimea” și al Societății pentru Cultură Românească „Mihai Eminescu” din Cernăuți, organizează, în perioada 18-20 septembrie, cea de-a VII-a ediție a Festivalul de muzică și poezie „Folkever“.
Proiectul „Folkever – festival de atitudine culturală, ediția a VII-a”
Așa cum anunță organizatorii, proiectul „Folkever – festival de atitudine culturală, ediția a VII-a” are ca scop descoperirea și promovarea de noi talente interpretative și de creație ale muzicii folk, poeziei, picturii, fotografiei etc.
Principalele activități care se vor desfășura în orașele Siret și Rădăuți vizează promovarea proiectului, schimburi de bune practici în domeniul managementului cultural, activități socio-culturale (lansări de carte și reviste culturale, lecturi publice, expoziții de caricatură, caligrafie, fotografie, gravură, colocvii pe teme literare și istorice, teatru, concerte de muzică folk și muzică clasică).
Proiectul își propune satisfacerea unui interes public general pentru artă, prin îmbinarea armonioasă în cadrul festivalului a poeziei, muzicii, fotografiei, teatrului etc., promovate de participanții din țară și din străinătate, încurajând totodată participarea activă a cetățenilor la viața cultural-artistică a zonei prin invitarea mai multor personalități marcante din domeniul socio-cultural.
Lansări de reviste, cărți și CD-uri, recitaluri de poezie, expoziție de caricatură, concerte…
Invitații din acest an sunt muzicienii prof. univ. dr. arh. Sorin Minghiat, trupa Denvar din Bulgaria, Dinu Olărașu, Walter Dionisie, trupa Cantos, Florentin Budea, Mihai Boicu, Victor Avdochimov din Ucraina, trupa Icarus, prof. dr. Eugen Dumitrescu, prof. dr. Corina Răducanu, scriitorii Clara Mărgineanu, Anca Dionisie, Paul Gorban, Florin Onică, Mihai Ignat, Alexandru Ovidiu Vintilă, Marian Gherman, graficianul Gabriel Tora, jurnaliștii Andrei Giurgia, Emil Răducanu, Vitalie Zâgrea, Gabriel Cheșcu, Mara Popa.
Din program: Vineri, 18 septembrie – Decernarea Trofeului pentru poezie, Galeriile de Artă Rădăuți (ora 16.00), Lansări de reviste, cărți și CD-uri, recitaluri de poezie, expoziție de caricatură Gabriel Tora, Galeriile de Artă Rădăuți (ora 16.30); Concert folk – V. Avdochimov, Icarus, Mihai Boicu, Gabriel Tora, Florentin Budea, Cantos (ora 20.30);
Sâmbătă, 19 septembrie – Lansarea cărții „Destine cu har” de Clara Mărgineanu, Sala Voievozilor Primăria Siret (ora 10.30), Concert de pian la patru mâini cu Eugen Dumitrescu și Corina Răducanu (ora 11.00, Sala Voievozilor Primăria Siret / ora 15.30, Sinagoga Mare Rădăuți), Concert folk-rock: trupa Denvar, Sorin Minghiat (ora 20.30);
Duminică, 20 septembrie – Curs de songwriting și de structuri muzicale moderne cu Walter Dionisie, Sala Voievozilor Primăria Siret (ora 16.00), Lecturi publice, Biblioteca orășenească Siret (ora 17.00), Concert folk – V. Avdochimov, Florentin Budea, Walter Dionisie, Dinu Olărașu (ora 20.30).

Recomandări

Spectacolul “Mihai Eminescu – de la muzica poeziei la poezia muzicii”, la Colegiul Tehnic “Mihai Băcescu”

„De ce-l iubim pe Eminescu?”, tema unui eveniment dedicat celebrării operei marelui poet în preajma Zilei Culturii Naționale

Peste 18.000 de copii, tineri și adulți au participat anul trecut la evenimentele organizate de Biblioteca Municipală ,,George Bodea”