Eveniment

Festivalul de artă medievală va fi promovat în Suceava cu ajutorul unor statui vii și prin flash mob-uri

Festivalul de artă medievală va fi promovat în Suceava cu ajutorul unor statui vii
Festivalul de artă medievală va fi promovat în Suceava cu ajutorul unor statui vii

Manifestările organizate la ediția de anul acesta a Festivalului de Artă Medievală „Ștefan cel Mare” vor fi promovate în municipiul Suceava începând de luni cu ajutorul unor statui vii și prin flash mob-uri cu teme istorice. Directorul Muzeului Bucovinei, Emil Ursu, a declarat în cursul zilei de ieri că statuile vii și flash mob-urile vor putea fi văzute de către suceveni câte trei ore pe zi, dimineața, la amiază și seara în cinci locații din Suceava, în Obcini, George Enescu, în fața primăriei, pe esplanada din centrul orașului și în cartierul Burdujeni, în zona Orizont.
Emil Ursu a amintit că Festivalul de Artă Medievală „Ștefan cel Mare” va avea loc în perioada 14 – 17 august a.c, la ediția de anul acesta urmând să fie prezente 16 trupe de artă medievală, dintre care patru sunt formații muzicale. Emil Ursu a spus că festivalul va începe joi, 14 august a.c., de la ora 20:15, cu un concert susținut de trupa Hara pe scena Muzeului Satului Bucovinean. Tot joi, de la ora 20:30, va începe parada cu făclii a festivalului care va avea traseul Obcini – George Enescu – Primărie – bulevardul Ana Ipătescu – Cetatea de Scaun a Sucevei. Directorul Muzeului Bucovinei a ținut să precizeze că această paradă cu făclii este cea mai mare din țară, traseul fiind de șapte kilometri.
Emil Ursu a spus că în premieră, manifestările organizate anul acesta la festivalul medieval din Suceava vor avea loc atât în incinta Cetății de Scaun, cât și în șanțul de apărare. „Un element de noutate anul acesta este acela că va intra în vizitare și șanțul de apărare al cetății. Aici vor fi montate o parte din taberele medievale și tot aici se vor desfășura o serie de spectacole”, a declarat directorul Muzeului Bucovinei. El a precizat că pe perioada festivalului, în cursul dimineții vor avea loc în special spectacolele pentru copii, respectiv teatru, dansuri și jocuri medievale. De asemenea, după-amiază vor fi organizate spectacolele cu lupte medievale, spectacole muzicale, prezentări de arme, de tabere și dansuri medievale.
Sâmbătă, 16 august, de la ora 19:20, în șanțul de apărare al cetății va avea loc un turnir cu cai, iar duminică, în aceeași locație și de la aceeași oră suceveni și turiștii vor putea asista la un spectacol de dresură de cai.
Emil Ursu a mai precizat că în fiecare zi a festivalului, după ora 20:30 vor începe spectacolele cu focuri, acestea având loc tot în șanțul de apărare al cetății. „Sâmbătă seara încercăm, pentru prima dată anul acesta, un spectacol cu foc și lasere. Sperăm că va fi pe placul publicului, iar dacă acest lucru se întâmplă, în 2015 vom aduce pentru fiecare seară un astfel de spectacol”, a mai spus directorul Muzeului Bucovinei.
El a mai spus că prețul unui bilet la festivalul medieval va fi de 2 lei pentru copii, iar adulții vor plăti 5 lei dimineața și 7 lei după-amiază.

Recomandări

Muzica, dansul, teatrul și ateliere medievale au adunat și duminică, în Cetatea de Scaun a Sucevei, mii de turiști, în ultima zi de festival medieval

Peste 500 de domni și domnițe, alături de autorități, au salutat miile de spectatori prezenți la deschiderea Festivalului Medieval de la Suceava

Cea mai mare paradă medievală din România a marcat debutul Festivalului de Artă Medievală „Ștefan cel Mare” Suceava