În perioada 18-19 august, la Dorna Arini se va desfășura a XXII-a ediție a Festivalului „Cântecul cetinii”. Organizatorii, Primăria și Consiliul Local Dorna Arini și Căminul Cultural “Savin Alexievici”, au pregătit o serie întreagă de expoziții, târguri, parade, concerte, activități culturale și sportive.
Manifestările vor începe sâmbătă, la ora 15,00, cu meciul de fotbal dintre echipele “Arinu” Dorna Arini și CNU Crucea. Două ore mai târziu, va avea loc un spectacol ecvestru – parada cailor, la care și-au anunțat participarea crescătorii celor mai frumoase cabaline din zonă. Prima zi a festivalului se va încheia cu spectacolele susținute de Mihai Trăistariu și Ana Maria Ignat.
Duminică, 19 august, la ora 13,00, este programată inaugurarea Căminului Cultural “Savin Alexievici”, după care vor avea loc vernisajul Colecției Etnografice “Pădurea, leagăn de civilizație a răzeșilor Dornei” a profesorului Mihai Vleju și vernisajul expoziției artiștilor plastici participanți la Tabăra de creație “Pe urmele Vitoriei Lipan”. La Școala Gimnazială Dorna Arini va avea loc o expoziție a artizanilor locali cu lucrări care ilustrează meșteșugurile populare din această zonă: împletituri din nuiele, răchită și sfoară, icoane pe lemn și pe sticlă, măști, prelucrarea lemnului, cojocăritul, podoabe, mobilier rustic etc. Pe lângă expunerea obiectelor, meșterii populari prezenți vor face și demonstrații de măiestrie și vor împărtăși celor prezenți din secretele meșteșugului popular.
De la ora 14,00 va avea loc o manifestare de referință pentru folclorul din Bazinul Dornelor, “Cântă Dorna”, care are ca scop transmiterea fondului de valori al creației populare, “o datorie de suflet pentru copii, tineri și adulți, soliști consacrați sau tineri învățăcei ai muzicii și dansului popular”. Spectacolul folcloric va fi deschis de Ansamblul “Brădulețul”, Dorna Arini, urmat de Ciprian Petroaei, Ansamblul “Străjerii Bucovinei”, Ansamblul “Dorna Dorului”, Ilie Caraș, Ovidiu Homorodean, Andreea Chiseliță, Petronela Rusu, Daiana Ivașcu, Emilia Petronela Frumușanu, Mădălina Lupu Popi, Sebastian Galan, Ana Maria Ignat, Alexandra Negru, Ioana Moraru și grupul “Cântec de la munte”, Mihai Ciobanu etc.