Grupul de Inițiativă al Românilor din Basarabia (GIRB), în colaborare cu Universitatea “Ștefan cel Mare” Suceava, Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera” și Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, organizează, în intervalul 25-28 martie a.c., cea de-a III-a a ediție a Festivalului “Basarabia”, manifestare care marchează în acest an împlinirea a 92 de ani de la Unirea Basarabiei cu România.
Programul desfășurării acțiunilor circumscrise festivalului este următorul:
joi, 25 martie: ora 10:00 – Expoziție de fotografie „Basarabia Pitorească”, autor Alecu Reniță, Universitatea „Ștefan cel Mare”, Corpul A;
ora 17:00 – Proiecția filmului „Arrividerci”, invitat special regizorul Valeriu Jereghi, Auditorium-ul “Joseph Schmidt”;
Vineri, 26 martie: Ora 10:00 – Conferința “Geopolitica Republicii Moldova”, invitat Anatol Petrencu, prim-vicepreședintele Mișcării Acțiunea Europeană, Observatorul astronomic al Universității “Ștefan cel Mare”, lansarea numărului 5 al Revistei “Basarabia”; Ora 16:00 – Întâlnire cu scriitorul Vasile Ernu – Lansarea cărților „Născut în URSS” (2006) și „Ultimii eretici ai imperiului” (Editura Polirom 2009), Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, Sala de Arte „Elena Greculesi”; Ora 22:00 – Basarabyan Party, Club Babylon;
Sâmbătă, 27 martie: ora 10:00 – Slujbă religioasă în memoria celor care au înfăptuit Unirea, Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou – Suceava; ora 12:00 – depunere de flori la monumentul lui Ștefan cel Mare de pe platoul Cetății de Scaun a Sucevei;
Duminică, 28 martie – vizită la Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „M. Eminescu”, Botoșani.