Feroviarii cer retragerea programului de concedieri până la apariția HG cu salarii compensatorii



Sindicaliștii de la CFR cer ministrului interimar al Transporturilor, Radu Berceanu, retragerea programului privind concedierile colective de la CFR Marfă, până la apariția hotărârii de Guvern privind salariile compensatorii, în caz contrar amenințând că vor contesta în justiție acest program.
Președintele Federației Mecanicilor de Locomotivă, Iulian Măntescu, a declarat, marți, pentru MEDIAFAX, că la întâlnirea de miercuri cu administrația CFR Marfă va cere retragerea acestui program, același lucru urmând să îl solicite și ministrului Radu Berceanu, până la apariția actului guvernamental referitor la salariile compensatorii pe care cei 6.380 de persoane care urmează să rămână fără locuri de muncă trebuie să le primească.
„Dacă nu vor să retragă programul și continuă să persiste în acest demers, adică să trimită peste 6.000 de oameni acasă fără niciun ban, noi vom contesta programul în justiție”, a precizat Măntescu.
Peste 6.000 de angajați de la CFR Marfă vor fi disponibilizați cel mai târziu de la 1 martie 2010, fără salarii compensatorii, potrivit programului de restructurare trimis de administrație sindicatelor, reprezentanții salariaților spunând că vor contesta acest program deoarece nu au fost consultați.
Iulian Măntescu declara, vineri, pentru MEDIAFAX, că sindicatele au fost notificate că vor fi disponibilizați 6.380 de salariați din cei 16.220 de la CFR Marfă, fără salarii compensatorii.
„De azi (n.r. vineri) se intră pe proceduri, după aproximativ 45 de zile se emit deciziile fiecărui salariat disponibilizat, apoi salariatul are dreptul la 15 zile de preaviz, astfel că, cel mai târziu la 1 martie, cei 6.380 de angajați ai CFR Marfă vor fi disponibilizați”, explica Măntescu.
„Eu voi contesta acest program, din două motive. Administrația nu a consultat sindicatele la elaborarea ascestui program și nici nu sunt specificate criteriile pe baza cărora au fost selectați cei disponibilizați”, spunea Măntescu.
Liderul sindical a precizat că de la CFR Călători nu s-a primit un astfel de program privind disponibilizări.
Pe de altă parte, „Cartel Alfa” a atras atenția, într-o scrisoare deschisă adresată premierului și ministrului Transporturilor, asupra situației de la CFR Marfă unde de trei ani nu există bugete de venituri și cheltuieli și a avertizat că va reclama statul la OIM pentru îngrădirea dreptului la negociere colectivă.