FER, APOSR și UPFR „luptă” împotriva „taxei pe cultură”: Se vor scumpi produsele culturale

Federația Editorilor din România (FER), Asociația Producătorilor și Organizatorilor de Spectacole (APOSR) și Uniunea Producătorilor de Fonograme din România (UPFR) „luptă” împotriva „taxei pe cultură”, care, potrivit acestora, va avea un impact negativ asupra dezvoltării economice și culturale, informează Mediafax.Federația Editorilor din România (FER), Asociația Producătorilor și Organizatorilor de Spectacole (APOSR), Uniunea Producătorilor de Fonograme din România (UPFR), reprezentând agenți economici ce activează în diverse domenii culturale, ca producători de carte, muzică, concerte și spectacole, atrag atenția asupra unui proiect de lege aflat în faza finală de aprobare, propunerea legislativă 583/ 2014. Prin acest proiect se urmărește instituirea unei adevărate „taxe pe cultură” în folosul unor asociații de creatori, care va duce la scumpirea produselor culturale și va fi resimțită și suportată de plătitorul final, având impact negativ și asupra dezvoltării economice și culturale a activităților din industria de carte, muzică, divertisment, informează un comunicat remis MEDIAFAX.

Recomandări

CCI Suceava organizează o nouă ediție a celui mai important eveniment regional dedicat agriculturii și construcțiilor, Agro Expo Bucovina & Bucovina Construct

CCI Suceava organizează o nouă ediție a celui mai importat eveniment regional dedicat agriculturii și construcțiilor, Agro Expo Bucovina & Bucovina Construct
CCI Suceava organizează o nouă ediție a celui mai importat eveniment regional dedicat agriculturii și construcțiilor, Agro Expo Bucovina & Bucovina Construct

Evocarea personalității Apolloniei Kapri, la Șerbăuți. Eveniment cultural dedicat memoriei și dialogului intercultural din Bucovina

Fermierii suceveni sunt invitați la Botoșani, la o întâlnire pe tema „de la furcă la furculiță”, cu reprezentanți ai autorităților și cu specialiști

Asociația Institutul Bucovina, partener cultural în organizarea evenimentelor Zilele Eminescu și Ziua Culturii Naționale la Memorialul Ipotești