Femeile mironosițe – vestitoare ale Învierii

„În vremea aceea a venit Iosif cel din Arimateea, sfetnic ales, care aștepta și el Împărăția lui Dumnezeu, și, îndrăznind, a intrat la Pilat și a cerut trupul lui Iisus. Iar Pilat s-a mirat că Iisus a murit așa curând și, chemând pe sutaș, l-a întrebat dacă a murit de mult. Deci, aflând de la sutaș, a dăruit lui Iosif trupul. Atunci Iosif, cumpărând giulgiu și coborându-L de pe cruce, L-a înfășurat în giulgiu și L-a pus într-un mormânt care era săpat în stâncă și a prăvălit o piatră la ușa mormântului. Iar Maria Magdalena și Maria, mama lui Iosi, priveau unde L-au pus. Și, după ce a trecut ziua sâmbetei, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov, și Salomeea au cumpărat miresme, ca să vină să-L ungă. Și dis-de-dimineață, în ziua cea dintâi a săptămânii, pe când răsărea soarele, au venit la mormânt; și ziceau între ele: Cine ne va prăvăli nouă piatra de la ușa mormântului? Dar, ridicându-și ochii, au văzut că piatra fusese răsturnată; căci era foarte mare. Și, intrând în mormânt, au văzut un tânăr șezând în partea dreaptă, îmbrăcat în veșmânt alb, și s-au spăimântat. Iar el le-a zis: Nu vă înspăimântați! Căutați pe Iisus Nazarineanul, Cel răstignit? A înviat! Nu este aici. Iată locul unde L-au pus. Dar mergeți și spuneți ucenicilor Lui și lui Petru că va merge în Galileea mai înainte de voi; acolo Îl veți vedea, după cum v-a spus vouă. Și, ieșind, au fugit de la mormânt, căci erau cuprinse de frică și de uimire, și nimănui nimic n-au spus, căci se temeau.” (Marcu 15, 43-47; 16, 1-8)
Adevărul Învierii Domnului reprezintă revărsarea de lumină și viață veșnică peste întreaga lume, văzută și nevăzută, unind cerul și pământul în unitatea iubirii dumnezeiești, care a fost atât de puternică, încât a învins păcatul, răul, stricăciunea și moartea.
Realitatea Învierii lui Hristos nu putea rămâne închisă în uitare, necunoaștere și izolare, ci trebuia să fie cunoscută de către toată lumea. Astfel că încă din dimineața Învierii au existat persoane care au fost martore ale Învierii Mântuitorului, încredințându-se de adevărul acestui eveniment copleșitor, prin găsirea mormântului gol și prin îngerul care ședea pe piatra mormântului lui Iisus Hristos. Aceste persoane au fost femeile mironosițe, care au venit dis-de-dimineață la mormânt pentru a unge cu miresme trupul Domnului Iisus. Aceste femei erau: Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacob, Suzana și altele „împreună cu ele“.
Sfânta Evanghelie citită în această Duminică, numită a Mironosițelor, menționează că, „după ce a trecut ziua sâmbetei, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacob, și Salomeea au cumpărat miresme ca să vină să-L ungă“ (Marcu 16, 1). De aici, de la faptul că au avut cu ele miruri, pentru a unge trupul mort al lui Hristos, aceste femei au primit numele de „Mironosițe“, adică femei purtătoare de miruri. Numele acestor femei sunt precizate de toți Sfinții Evangheliști, unii menționând pe unele, alții pe altele. Sfântul Evanghelist Luca arată că mai erau și alte femei care făceau parte din grupul celor care L-au urmat pe Mântuitorul și care au fost prezente la momentele răstignirii, pătimirilor, morții și îngropării Lui. Acestea au pregătit miruri și miresme, pentru ca, după odihna sâmbetei, în ziua cea dintâi a săptămânii, foarte de dimineață, să vină la mormântul Domnului cu „miresmele pe care le pregătiseră“ (Luca 23, 55-56). Aceste alte femei erau: Ioana, soția lui Huza, Suzana și Marta și Maria, cele două surori ale lui Lazăr, cel înviat de Hristos în Betania.
Primii martori ai Învierii
Înainte de răsăritul soarelui, femeile purtătoare de miruri au venit la mormânt. Dar, spre surprinderea lor, au văzut că piatra de la ușa mormântului, care era foarte mare, fusese răsturnată. Inima lor era cuprinsă de spaimă și de uimire, de durere că nu L-au aflat și de mirare de cele întâmplate. Și o altă surpriză: intrând ele în mormânt, au văzut un tânăr șezând, în haine strălucitoare, care le-a dat vestea cea mare a Învierii lui Iisus Hristos. Ele, la vederea tânărului, s-au înspăimântat. El li s-a adresat acestora cu cuvintele: „Nu vă spăimântați! Căutați pe Iisus Nazarineanul Cel răstignit? Nu este aici. Iată, locul unde fusese pus. Dar mergeți și spuneți ucenicilor Lui, și lui Petru, că va merge mai înainte de voi în Galileea; acolo Îl veți vedea, după cum v-a spus“ (Marcu 16, 6-7). Prin urmare, îngerul Domnului, care luase chip de tânăr, le-a dat vestea Învierii Mântuitorului și tot el le-a trimis să vestească ucenicilor Săi că Învățătorul lor a înviat. Tot Sfântul Evanghelist Marcu ne relatează că, înviind Domnul în ziua cea dintâi a săptămânii, „El S-a arătat întâi Mariei Magdalena, din care scosese șapte demoni. Aceasta, mergând, a vestit pe cei care fuseseră cu El și care se tânguiau și plângeau“ (Marcu 16, 9-10).
Imnografia Bisericii exprimă cu multă claritate și în duh poetic aceste lucrări ale femeilor purtătoare de mir și finalitatea acțiunii lor. „Foarte de dimineață, mironosițele au alergat la mormântul Tău, tânguindu-se; dar înaintea lor a stat îngerul și a zis: Vremea tânguirii a încetat, nu mai plângeți, ci Apostolilor spuneți Învierea“ (Troparul Învierii de la slujba Utreniei). Sau: „Mironosițele femei, cu miruri venind la groapa Ta, Mântuitorule, plângeau; iar îngerul către dânsele a grăit, zicând: De ce socotiți pe Cel viu cu cei morți? Căci ca un Dumnezeu a înviat din mormânt“ (Alt tropar al Învierii de la aceeași slujbă).
De ce, oare, femeilor mironosițe li s-a dat prilejul sau privilegiul de a fi cele dintâi martore și mărturisitoare ale Învierii lui Hristos? De ce ele au pornit lucrarea de a binevesti evenimentul biruinței vieții asupra morții? Sunt întrebări pe care trebuie să ni le punem cu prilejul Duminicii Mironosițelor, pentru ca, privind la viața, atitudinile și mesajul lor, să învățăm și noi ce înseamnă să fii în slujba Învierii lui Hristos.
Întreita răsplătire
Nu întâmplător femeile mironosițe au fost răsplătite cu favorul de a se întâlni cele dintâi cu Iisus Cel înviat și de a primi de la El porunca propovăduirii Învierii Sale. Ele au fost mereu alături de Hristos, nu numai în momentele de bucurie și de fericire de a fi în preajma Mântuitorului, ci și atunci când toți L-au părăsit și când Domnul a fost trădat, vândut, umilit, răstignit și îngropat. Ele au fost statornice în iubirea și fidelitatea lor față de Învățătorul suprem. Dacă ele au fost cele dintâi la picioarele crucii lui Hristos, tot ele au fost învrednicite de a fi cele dintâi binevestitoare ale Învierii Sale. Din răsplătirea întâietății femeilor mironosițe în lucrarea lor de propovăduire a Învierii, ne putem da seama cât de importantă este înaintea Domnului Hristos statornicia în iubire și credință; cât de reconfortant este curajul în a fi alături de o cauză nobilă, în ciuda împrejurărilor exterioare nefavorabile, așa cum au fost femeile mironosițe. De aceea, ele s-au bucurat din partea lui Hristos Cel înviat de o întreită răsplătire: așa cum am văzut mai sus, ele au aflat cele dintâi despre Învierea lui Hristos; ele L-au văzut cele dintâi pe Iisus Cel înviat și tot ele au fost mandatate de El să fie cele dintâi binevestitoare ale Învierii Sale.
Îndemnul dat de femeile mironosițe Apostolilor să propovăduiască Învierea este redat într-o altă cântare bisericească: „Zicând purtătoarelor de miruri: bucurați-vă! Plângerea strămoașei Eva o ai potolit cu Învierea Ta, Hristoase, Dumnezeule; iar Apostolilor Tăi a binevesti le-ai poruncit, că Mântuitorul a înviat din mormânt“ (Condacul Duminicii Mironosițelor).
Semnificația calității femeilor mironosițe de a fi binevestitoare ale Învierii lui Hristos are o profunzime mult mai mare. Aceasta o arată și conștiința de mărturisire și iubire a Bisericii, exprimată în etosul acestei duminici. Femeile mironosițe sunt puse în legătură cu Eva, cea dintâi femeie. Dumnezeu a creat pe cea dintâi femeie să fie dătătoare de viață pentru toți urmașii ei, adică să fie în slujba vieții. Refuzând să asculte de Dumnezeu cu consecvență și fără nici un cusur, menirea ei a fost schimbată, prin aceea că în loc să fie maică a vieții, ea a sfârșit prin a deveni maică a morții, prilejuind intrarea în lume a păcatului, și, odată cu acesta, a morții. Sfântul Apostol Pavel spune că „plata păcatului este moartea, iar harul lui Dumnezeu viața veșnică în Iisus Hristos, Domnul nostru“ (Romani 6, 23).
(Pr. prof. dr. Ioan TULCAN , Ziarul Lumina)