Organizația de Femei a PSD și-a ales, duminică, la conferința națională, structura de conducere, femeile prezente profitând de ocazie să se fotografieze cu Victor Ponta, Adrian Năstase și Liviu Dragnea.
Europarlamentarul Rovana Plumb, singura candidată la șefia organizației, a fost aleasă președinte, ajungând astfel la al treilea mandat. Maria Lazăr a fost și ea reconfirmată ca secretar general al organizației.
Inițial, alegerile pentru aceste două funcții, chiar dacă existau contracandidați, ar fi trebuit să se desfășoare prin buletine de vot. Președintele Victor Ponta a propus însă delegatelor un vot deschis, prin ridicare de mâini, propunerea lui înregistrând un singur vot împotrivă, cel al Gabrielei Crețu, fost europarlamentar al partidului.
După ce a fost confirmată ca președinte al organizației de femei a PSD, Rovana Plumb a propus, la rândul ei, un vot deschis pentru candidatura Mariei Lazăr la funcția de secretar general.
Între discursurile invitatelor la conferința națională a organizației și așteptarea votului pentru funcțiile de vicepreședinte, femeile din PSD au ascultat bancuri spuse de Năstase și Dragnea și și-au făcut fotografii cu cei doi, precum și cu VIctor Ponta.
Ca și la congresul TSD, desfășurat acum o săptămână, Năstase a spus un banc, despre un pensionar care se duce la Cotroceni spunându-i soldatului de la poartă că vrea să vorbească cu Traian Băsescu. Soldatul îi răspunde că Băsescu nu mai este președinte. A doua zi, a continuat Năstase bancul, același pensionar se duce la Cotroceni, îi spune soldatului că vrea să vorbească cu Traian Băsescu și primește același răspuns, că Băsescu nu mai este președinte. A treia zi pensionarul vine iar, cu aceeași rugămite, primind același răspuns. Soldatul îl întreabă de ce vine iar la Cotroceni cu aceeași solicitare, deși primise de trei ori același răspuns. „Pentru că îmi place foarte mult să aud răspunsul”, a concluzionat Năstase bancul.
Și Liviu Dragnea a încercat să învioreze atmosfera afirmând despre actualul guvern că este precum scutecul Pampers, care „trebuie schimbat foarte des și din același motiv”.
Femeile din PSD au primit și mesaje de la femeile din China, dar și de la Ion Iliescu, care a sunat-o pe Rovana Plumb, scuzându-se că nu este prezent întrucât este răcit și dorindu-le succes femeilor în tot ceea ce își propun.
Proaspăt realeasă președinte al organizației de Femei, Plumb a făcut un apel la delegate, să participe la o campanie numită „EU plus 10”, în care fiecare membră a organizației trebuie să racoleze alte zece noi membre.
Această campanie a născut, la rândul ei, glume, senatorul Olguța Vasilescu afirmând că dacă fiecare dintre membrele organizației aduce alte zece, atunci în PSD femeile vor fi de șapte ori mai multe decât bărbații, iar aceștia din urmă vor trebui să și creeze ei propria organizație.
Florin Ciolac