Femeie rănită serios după ce un șofer fără permis de conducere a distrus poarta unei case

O femeie din Marginea a fost rănită serios într-un accident care s-a produs tocmai în noaptea de 2 spre 3 octombrie, dar acest amănunt s-a aflat abia pe 14 octombrie, după ce persoana în cauză a fost audiată de polițiști.

În noaptea de la începutul acestei luni, un bărbat din Ulma, care avea suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, a intrat și a distrus poarta unei gospodării din satul Putna.

Șoferul, care se afla la volanul unui autoturism marca Audi A8, a plecat de la locul faptei, chiar dacă femeia care se afla în mașină cu el a suferit leziuni, care necesită, conform medicilor legiști care au consultat-o recent, 30-35 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.

În aceste condiții, bărbatul din Ulma este cercetat pentru comiterea a trei infracțiuni, respectiv ”conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, ”vătămare corporală din culpă” și ”părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestora”.

Recomandări

Un tânăr fără permis și pozitiv la amfetamină a gonit în trafic, pe raza mai multor localități, în încercarea de a „salva” droguri de mare risc

A furat o sumă considerabilă din casa medicului de familie al propriilor copii. Ulterior a ”vizitat” și locuința unui notar

Ștefan-Sorin Farcaș, de această dată în colaborare cu Adrian-Gheorghe Buzic, a spart și casa notarului public Ioan Covariuc, din Milișăuți

Un mort și trei răniți grav într-un nou accident provocat de graba și inconștiența șoferilor de vehicule grele

Un mort și trei răniți după ce un microbuz a fost ciocnit frontal de un tir, între Stroiești și Ilișești

Polițiștii au cerut arestarea unui șofer băut și cu permisul anulat, dar un judecător l-a plasat în arest la domiciliu

Șoferiță depistată băută după ce nu a acordat prioritate unor copii aflați pe trecerea de pietoni