Polițiștii de la Secția Rurală Vama au reușit să reacționeze la timp într-un caz de violență domestică ce se putea termina tragic. Luni noapte, în jurul orei 22.40, printr-un apel la 112, un bărbat a anunțat că sunt probleme în familia cumnatei sale, care s-a certat cu soțul și a plecat de acasă, într-o direcție necunoscută. Imediat au apărut informații că femeia se află în zona căii ferate, astfel că exista risc de a se ajunge la o tragedie.
Polițiștii au luat legătura inițial telefonic cu femeia, care le-a spus că a fost bătută de soț, a plecat de acasă, dar este bine și nu dorește să fie găsită.
Polițiștii au efectuat verificări în zona căii ferate de pe raza satului Vama. Aproape de miezul nopții, femeia a fost găsită lângă calea ferată, în apropiere de strada Morii din comuna Vama.
Femeia a declarat ulterior că, în timp ce se afla acasă, a avut un conflict cu soțul, pe fondul consumului de alcool și al altor probleme familiale. Soțul ar fi jignit-o și apoi ar fi lovit-o pe femeie, fără a-i provoca leziuni vizibile.
Femeia de depus plângere penală pentru săvârșirea infracțiunii de ”violență în familie”.
Soția a completat și formularul de evaluare a riscului, reieșind că există un risc iminent asupra vieții și integrității sale. Femeia a declarat că dorește emiterea unui ordin de protecție, ordin care îi interzice soțului să se apropie de ea, cel puțin pe o perioadă de 5 zile.
Ancheta polițiștilor de la Vama continuă, sub aspectul comiterii infracțiunii de violență în familie.
Femeie găsită de polițiști lângă calea ferată, în toiul nopții, după ce fusese agresată de soț
