Cătușe pentru mamă

Femeia arestată pentru că și-a ucis bebelușul, din cauza că plângea prea tare, trimisă în judecată

Elena Covătaru riscă până la 25 de ani de închisoare
Elena Covătaru riscă până la 25 de ani de închisoare

Femeia arestată luna trecută, pentru că și-a omorât bebelușul în vârstă de două luni, de supărare că micuțul plângea, iar ea nu putea să doarmă, a fost trimisă în judecată, ieri, de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava. Elena Covătaru, în vârstă de 35 de ani, din comuna Coșna, a fost dată pe mâna judecătorilor pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, faptă pentru care femeia, mamă a altor doi copii, un băiat și o fetiță, în vârstă de 16, respectiv 5 ani, riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi.
Monstruoasa faptă s-a petrecut în noaptea de 8/9 ianuarie a.c.. Anchetatorii susțin că femeia, fiind sub influența băuturilor alcoolice și trezită din somn de scâncetele micuțului, l-a lovit pe acesta de stinghia patului sau de pardoseala camerei în care dormeau.
De cealaltă parte, Elena Covătaru neagă acuzațiile care i se aduc și susține că nu și-a omorât bebelușul, ci doar l-a scăpat din brațe, în timp ce îl legăna.

Recomandări

Greutatea sub 1 kg la naștere și malformațiile multiple, printre cauzele care plasează Suceava în topul județelor cu mortalitate la bebeluși

Soț și soție, trimiși în judecată pentru violențe unul față de altul. Femeia este și arestată, pentru că a lovit cu cuțitul