– Una dintre fapte s-a petrecut în zona Mărășești, iar cealaltă în apropierea Universității „Ștefan cel Mare”
– Autorii au fost prinși zilele trecute de polițiști
Polițiștii Biroului de Investigații Criminale Suceava au reușit să dea, zilele trecute, de urma indivizilor care au atacat două femei și, prin violență, le-au deposedat de bunuri. Ambele fapte s-au petrecut pe străzile din municipiul Suceava, după lăsarea întunericului. Printre tâlharii prinși de judiciariștii suceveni se numără și doi botoșăneni, C.L. (17 ani) și Victor P.(21 de ani), care, la data de 12 octombrie a.c., i-au smuls poșeta unei tinere sucevence. Fapta s-a petrecut în zona Mărășești, iar prejudiciul produs părții vătămate (Oana L., 20 de ani) a fost de circa 300 de lei. Polițiștii de la „Investigații Criminale” au pus mâna și pe individul care a tâlhărit o altă femeie, de această dată fapta petrecându-se la începutul lunii trecute, în zona Universității „Ștefan cel Mare”.
În seara zilei de 4 septembrie, Maria A., în vârstă de 39 de ani, din localitate, se îndrepta spre casă, fiind acostată la un moment dat de un tânăr necunoscut, care a lovit-o și i-a luat telefonul mobil. Autorul a fost identificat în persoana unui puști din municipiul Suceava, V.C., în vârstă de 13 ani. Toți cei trei tineri vor ajunge în fața procurorilor, urmând a fi cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, faptă pentru care riscă până la 9 ani de închisoare.
– Au tâlhărit o fată în vârstă de 11 ani, în scara blocului
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au dispus, ieri, trimiterea în judecată a doi minori din Suceava, care au tâlhărit o fată în vârstă de 11 ani. D.T. venea aproape în fiecare seară în cartierul Burdujeni, în vizită la bunica sa. Minora a fost văzută în mai multe rânduri de Carol F. și Alexandru M., ambii în vârstă de 16 ani, vecini de bloc cu bunica fetei. Cei doi adolescenți au observat că fata avea mereu la ea un telefon mobil de ultimă generație, motiv pentru care au plănuit să o tâlhărească. Într-una din seri, Carol F. și Alexandru M., știind deja programul de vizită al victimei, au intrat în scara blocului unde locuia bunica acesteia și au așteptat-o. În momentul în care D.T. a intrat în bloc, cei doi au năvălit pe ea, au imobilizat-o și i-au cerut telefonul mobil. Din nefericire pentru ei, în acea seară, minora nu avea telefonul asupra ei, lucru care i-a enervat pe atacatori. Aceștia din urmă au început să o lovească pe fetiță în zona abdominală și în zona feței, D.T. necesitând între 6 și 7 zile de îngrijiri medicale. Carol F. și Alexandru M. nu și-au abandonat victima decât după ce au buzunărit-o și i-au luat toți banii pe care-i avea asupra sa, respectiv 160 de mii de lei vechi.


