Felurile suferinței în lume

Suferințele în lume sunt de doua feluri: suferința trupească și suferința morală, adică sufletească, precum mustrarea de conștiință, întristarea, deznădejdea, îndoiala, mânia, ura etc. Suferințele omenești se pot împărți încă în două părți: unele spre îndreptarea și lămurirea celor buni și altele spre pedeapsă și arvunirea osândei veșnice a celor răi (Călăuza predicatorului de Dr. C. Chiricescu și Pr. C. Nazarie, pag. 291-293 ) .
– Pentru ce este atâta suferință pe pământ?
Zice dreptul Iov: „Omul este născut pentru suferință” (Iov 5, 7). Iar Sfântul Pavel zice că „toate făpturile sunt în suferință” (Romani 8, 21). Suferințele din lume sunt urmare a căderii omului din rai (Facere 3,16). Suferințele sunt urmări ale păcatului
(Iov 4, 8; Psalm 7, 14-16; Pilde 22, 8; Ieremia 4, 18). Suferințele sunt pedepse pentru păcate (Levitic 26, 24-28; 2 Regi 7, 14) . Dar de vom primi toate suferințele cu răbdare și mulțumire, ne vor aduce mare folos duhovnicesc, spre mântuirea sufletului. În general, vedem că cu cât se înmulțesc păcatele și răutățile în lume, cu atât se înmulțesc suferințele, adică foametea, cutremurele, războaiele, bolile de tot felul și moartea. Grija noastră, a creștinilor, este să părăsim păcatele, să ne împăcăm mereu cu Dumnezeu și să avem frică de Dumnezeu, smerenie și răbdare și atunci toate suferințele noastre se vor împuțina și ne vor fi de mare folos spre mântuire.
– Suferința este o arvună a muncilor veșnice sau o ispășire a păcatelor? Care este rațiunea și scopul suferinței ?
Scopul suferinței pentru creștini este unul singur: ispășirea păcatelor pe pământ prin tot felul de boli, necazuri și dureri, spre curățirea și mântuirea sufletului. Pentru cei răi care nu voiesc să se îndrepteze, să se pocăiască, suferința de pe pământ rămâne ca o arvună a suferințelor celor veșnice. Iar pentru cei ce primesc suferința cu răbdare și cu mulțumire de la Dumnezeu și se întorc la pocăință, suferință, de orice fel ar fi, este cea mai bună cale de îndreptare și ispășire a păcatelor, izbăvindu-i prin aceasta de chinurile cele veșnice.
Noi vedem că cei care suferă mai mult pe pământ, sunt mai împăcați cu conștiință, mai buni, mai tari în ispite, mai aproape de Dumnezeu și se mântuiesc mai ușor, precum dreptul Iov, săracul Lazăr, Sfinții Apostoli, mucenicii, cuvioșii și atâția alții. Iar cei care trăiesc bine, sunt sănătoși, au averi și tot ce doresc pe pământ, sunt de obicei slabi în credință, nemilostivi, tirani, lacomi, egoiști, se tem de moarte și mor în păcate grele, spre osânda veșnică.
Suferința ne este rânduită de sus spre mântuire
Suferința ne este rânduită de sus spre mântuire, spre iertarea păcatelor și spre creștere duhovnicească, numai dacă o primim cu mulțumire, că din mâna lui Dumnezeu, precum spune și proorocul David: „Toiagul Tău și varga Ta, acestea m-au mângâiat” ( Psalm 22, 5 ). Deci, toiagul și varga suferinței, pe cei buni și credincioși îi mângâie, îi sporește în fapte bune, îi curățește de păcate și-i învrednicește de mai mare cunună și răsplată în cer. Iar pentru cei răi, toiagul suferinței este chemare de pocăința, este pedeapsă peste pedeapsă și frâu în gură, pentru că nu voiesc să se apropie de Domnul ( Psalm 31, 10 ) .
Cum alină Biserica suferința omenească și ce datorie are creștinul față de cei în suferință?
Biserica alină și vindecă suferințele oamenilor prin tot felul de rugăciuni către Prea Bunul Dumnezeu (Deuteronom 4, 29-31; II Paralipomena 7, 13, 16; Psalm 33, 17; 49, 15-16; 90, 15-16; Isaia 19, 22; Iacob 5, 14). Biserica a rânduit diferite rugăciuni pentru alinarea suferinței. Cea mai importantă rugăciune pentru cei bolnavi este Taina Sfântului Maslu, precum și diferite molifte pentru dobândirea sănătății.
Creștinul are o mare datorie față de cei din suferință, ca să-i ajute după a sa putere, atât prin mijloacele materiale, precum: îmbrăcăminte, hrană, ospătare, îngrijire, bani etc., cât și prin mijloace spirituale, precum: rugăciune pentru cei bolnavi, îmbărbătare prin cuvinte duhovnicești, compătimiri, mângâiere etc, așa cum ne învață Sfântul Apostol Pavel care zice: „Bucurați-vă cu cei ce se bucură și plângeți cu cei ce plâng” (Romani 12, 15). (www.biserica.org)