Protest

Federația Sindicală „Spiru Haret” pichetează, astăzi, Ministerul Educației



Pichetarea este programată astăzi
Pichetarea este programată astăzi

Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret“ organizează astăzi, începând cu ora 11.00, o acțiune de protest la Ministerul Educației Naționale.
Acțiunea sindicaliștilor urmărește blocarea comasărilor abuzive de clase, grupe și unități de învățământ, respectarea prevederilor legale privind drepturile salariaților din învățământ, dialog social real în educație, creșterea alocărilor bugetare pentru educație reflectate în special în costul standard per preșcolar/elev etc.
Potrivit prof. Traian Pădureț, liderul Sindicatului „Pro – Educația” Suceava, afiliat la „Spiru Haret“, Federația s-a retras din toate structurile de dialog social de la nivelul Ministerului Educației Naționale până la momentul în care instituția va înțelege că un dialog social real presupune transparență, comunicare, discuții de pe poziții de egalitate și parteneriat.
Președintele FSE „Spiru Haret”, prof. Marius Nistor, a arătat că „în ultimele luni, dialogul social de la nivelul Ministerului Educației a fost unul mimat. Totul a culminat cu măsurile abuzive dispuse inspectoratelor școlare (comasarea de unități, de clase și de grupe; interdicția menținerii cadrelor didactice ca titulare peste vârsta de pensionare; interdicția reducerii cu 2 ore a normei didactice pentru cadrele didactice cu 25 de ani vechime și gradul didactic I etc.) – în numele încadrării în buget. La acestea se adaugă: blocarea posturilor vacante în sistemul de învățământ și insuficiența resursei umane (îndeosebi la nivelul inspectoratelor școlare); pasivitatea Ministerului Educației în soluționarea problemei creșterilor salariale pentru personalul contractual/nedidactic din inspectoratele școlare. În aceste condiții nu vedem rostul acestor întâlniri și ne vom întoarce la masa dialogului doar în momentul în care noul ministru va dispune măsurile necesare pentru remedierea tuturor disfuncționalităților constatate“.



Recomandări

Sindicatele din educație se pregătesc de noi proteste împotriva măsurilor propuse pentru sistemul de învățământ superior

Specialiștii în educație discută soluții pentru integrarea elevilor cu cerințe speciale în școala de masă

Specialiștii în educație discută soluții pentru integrarea elevilor cu cerințe speciale în școala de masă
Specialiștii în educație discută soluții pentru integrarea elevilor cu cerințe speciale în școala de masă