Cetatea a pierdut cu 0-2 meciul de pregătire cu FC Botoșani disputat sâmbătă dimineață pe terenul de la Liceul cu Program Sportiv. Chiar dacă întâlnirea a fost echilibrată pe toată durata sa, oaspeții au reușit să se impună cu două goluri înscrise într-un singur minut de Colban și Bejan, la capătul primului sfert de oră de joc. „Din păcate a existat o mare diferență de abordare între jocul cu Poli Iași și cel cu FC Botoșani. Și consider că nu este normal acest lucru, mai ales că a fost vorba de un meci cu Botoșaniul, adversarul nostru tradițional. Am observat o stare de blazare printre unii componenți ai lotului Cetății, iar acest lucru mă pune pe gânduri”, s-a mărginit să declare la finalul disputei antrenorul principal Ioan Radu. Gruparea suceveană a început partida de sâmbătă în alcătuirea Rohețki – Such, Berezoschi, Streinu – Andrieș, Mitruc, Roman, Ivașcă, Halip – Dicher, Prisacă. Au mai intrat Pascal, Stoica, Butnaru, Stoian, Onciu, Cososchi, Sitaru, Apetri, Dogaru, Roberto și Fadi. FC Botoșani a evoluat în formula Coșa – Straton, M. Filip, Kano – Ghiviziu, Dogaru, Bejab, Ciobanu, Derra – Andrieș, Colban. Au mai jucat Caragață, M. Alexandru, Porfireanu, C. Filip, Ciornei, Luca, Chihaia, Verenciuc, Agrigoroaie.






