La Piatra Neamț, pensionarii au acces gratuit pe stadion, așa că meciul „Ceahlăul”-„Universitatea” Craiova l–am văzut de la peluză, „gate seven”. Bănuiam c-o fi un sector liniștit și așezat, fiindcă pensionarii, cu probleme de dentiție, ronțăie mai puțin agresiv semințele și-s mai ponderați în reacții. Aș! Tot acolo sunt amplasate echipele de zgomot istoricește constituite, bat tobele și urlă grupurile de fani dirijați de-o suavă doamnă (domnișoară?) care, cu spatele la meci și înarmată cu megafonul utilizat de Pinalti în campania electorală, dă intrările și stabilește repertoriul sloganurilor rimate. Altfel, atmosferă civilizată, lume puțină, adusă cu autobuzele din județ, și fotbal… de două parale.
De admirat formidabila risipă de energie a toboșarului-șef, care, de-ar lucra la stat, cu îndreptățire ar putea pretinde spor de muncă grea, spor de dispozitiv, spor de fidelitate, spor de periclitare auditivă, spor de devotament, spor de antenă (alături e clădirea Poliției, trepindând de descărcări herziene), spor de stadion, primă de meci și tobă din import… Nu poți să nu te întrebi care-i mecanismul ce nutrește abnegația nețărmurită a fanilor. Mulți, puțini, îi simți pretutindeni în România gata de orice sacrificiu pentru echipa lor de suflet. Cu cât fotbalul nostru se scufundă în clasamentele europene, cu atât mai mult sporește devotamentul suporterilor și temperatura tribunelor, așa că-i legitimă întrebarea cum de oamenii ăștia curentați de patimi n-au aflat, în trecerea lor pământeană, altceva mai bun și mai demn de neostoită iubire pătimașă.
Fiindcă dincolo de bicisnicia evidentă a fotbalului românesc se lăfăie urâțenia unui fenomen dominat autoritar de lumpen-manageri gen Mitică ori Becali. În aceeași etapă, privind la tv meciul Steaua-Astra, n-am încetat să mă mir (vorba vine, fiindcă nu mă mai miră nimic) de nerușinarea arbitrului Cătălin Buși: la față de cortină și-n văzul nației, a fluierat fără vreo jenă numai în favoarea fostei campioane europene, care, fără susținere necinstită, nu-i în stare să bată codașa clasamentului mioritic! Ca să aflu explicația din presă: supervizorul meciului a fost Vasile Avram, prietenul de-o viață și de suflet al lui Argăseală-Steaua. Observator, cine credeți? Subalternul lui Avram, Alex. Crișan. Ce s-o fi petrecând în eșaloanele inferioare, unde al de Buși n-au a se feri de nimeni și de nimic? Iar la ceas de criză, când se jumulesc inuman pensiile și se caută cu îndârjire surse de oblojit bugetul, nimeni nu se sinchisește că și-n fotbal, unde se învârt sume uriașe, s-ar cuveni, dacă nu să se pună hotărât piciorul în prag (să vedem finalizarea cazului Pitești…), ori să se impoziteze mai drastic operațiunile financiare inter-cluburi, barem să se stopeze hoțomănia prin care statul este luat părtaș la pagubă, lăsându-se particularilor dreptul deplin la câștig.
Toate cheltuielile clubului Dinamo le plătește MAI, în vreme ce profiturile rezultate din transferuri și alte alea le-au gestionat Borcea, Badea, Turcu & comp. Există, pentru întreținerea confuziei, un club de stat Dinamo și un club privat Dinamo (fotbalul). Particularii nu plătesc nimic (numai pentru apa consumată de „câinii roșii” în trei ani s-au plătit, din buzunarul nostru, 3 miliarde de lei vechi!) nici chiria terenurilor și a tuturor spațiilor, nici energia electrică, nimic! O șmecherie ridicolă, constituirea asocierii dintre Dinamo-stat și Dinamo-privat, trece dincolo de închipuirea unui Caragiale: MAI aduce în combinație terenuri, spații de birouri, instalații, tribune, garaje, vestiare, magazii etc., în vreme ce Turcu și compania veneau cu… „experiența managerială și public amator de fotbal”! Mă mir că n-au trecut pe listă și brandul Cătălin Hâldan, Domnul să-l odihnească! Marile matrapazlâcuri s-au făcut, zic oficialii dinamoviști, în temeiul decretului 409 din (atenție!) 1955! Care, culmea, tocmai asta… interzicea! Și uite-așa, unii bat toba din tot sufletul, de le sar capacele, galeriile suferă până la lacrimă și infarct pentru idolii lor cu crampoane, în vreme ce dincolo de cortină se fură abitir și-n teren (arbitrii!) și-n gestiuni. Așa ne trebuie: fotbalul românesc de la cap se-mpute.
