O fată de 12 ani a fost accidentată pe trecerea de pietoni din fața școlii de o autoutilitară aflată în depășirea unei mașini care oprise pentru a-i acorda prioritate minorei. Accidentul a avut loc miercuri, la ora 07.41, pe DJ 209D, pe raza localității Măriței.
Un șofer în vârstă de 49 ani, din localitatea Călinești, care conducea autoutilitara dispre Călinești către Dărmănești, ajuns la trecerea de pietoni din dreptul Școlii Gimnaziale Măriței, a efectuat manevra de depășire a unui autoturism al cărui conducător auto a oprit, înaintea marcajului pietonal, pentru a acorda prioritate de trecere unei minore care s-a angajat în traversarea străzii. Când a ajuns pe marcajul pietonal, aflându-se pe sensul opus de mers, autoutilitara a acroșat minora care traversa strada. În urma impactului, fata de 12 ani, din localitate Măriței, a suferit leziuni, fiind transportată la Spitalul Județean Suceava cu o ambulanță. În urma investigațiilor medicale, fata a fost diagnosticată cu o contuzie genunchi și gleznă dreaptă.
Cercetările sunt continuate de lucrători din cadrul Biroului Rutier al Poliției Municipiului Suceava sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „vătămare corporală din culpă”.






