Fata cu părul cărunt

Cineva cu d-alea grele, care în anii ’80, pe când și până în Bulgaria se ieșea greu, a făcut o vizită în China, iar la întoarcere mi-a povestit (de fapt nu numai mie, ci mai multor prieteni, așa că există încă destui martori în viață) cum la unul din protocoale, gazdele le-au oferit în semn de mare apreciere unul din celebrele „dansuri tematice” cu tematica profund mobilizatoare intitulat „Fata cu părul cărunt”. Ni l-a prezentat cu tot tacâmul, cu mișcări ondulatorii, cu sunet produs din niscai tigăi și cratițe care cică semăna cu coloana sonoră originală, ce mai, ne-am simțit ca la Beijing și am cam făcut pe noi de râs.
Ei bine, la primul gol înscris de polonezi, ba încă și la al doilea, am retrăit momentele în care omul acela reproducea mișcările din clasicul balet comunist chinezesc. Reamintiți-vă, vă rog, cum un domn cu mingea la picior o ia, inițial cătinel, spre poarta noastră, pe drumul lung cât o jumătate de teren făcând și două accelerări. La prima din ele, cei 5… ceva (că fotbaliști nu păreau în nici un caz, ci mai degrabă, cum ziceam, balerini) erau oarecum dispersați pe circa un sfert de hectar, numai că simultan cu momentul accelerării ăluia s-au strâns, ca petalele unei flori carnivore, către fotbalistul (da, ăla chiar asta era!) cu mingea, de unde am crezut că îl vor face fărâme. Numai că entitatea asta fără minge, balerinii adică, părea să aibă altceva în cap, recte indicațiile coregrafice, așa că după ce toți 5 s-au strâns în jurul ăluia cam ca musca la… beep!, a urmat o nouă figură coregrafica: alinierea perfectă, tot cam ca chinezii, dar ăia de la paradele militare. A urmat momentul doi de accelerare, în care fotbalistul l-a depășit pe unul din presupușii fundași, deci pe toți!, că doar vă spusei că se aliniaseră, situație în care dacă treci de unul, ai trecut practic de toți 5.
Nici în Cupa Satelor, din aceiași ani ’80, nu puteai vedea așa o adunătură de idioți cum am văzut eu/noi în cel mai de rahat meci al celei mai de rahat echipe naționale din întreaga istorie a fotbalului românesc. Sigur că ne-am mai putea califica. Dar zău că ar fi păcat.