Un făt uman a fost găsit aseară într-un buncăr de gunoi de pe strada Bujorilor din cartierul Burdujeni.
Deși medicii de pe ambulanță care au fost la fața locului susțin că, cel mai probabil, este vorba de un avorton, aceștia nu exclud nici posibilitatea unei nașteri premature și, implicit, a unei bebeluș născut viu.
O concluzie în acest sens va fi dată anchetatorilor de specialiștii de la Medicina Legală, care urmau să examineze fătul.
Macabra descoperire a fost făcută aseară, în jurul orei 18:30, de un bărbat care își făcea nevoile lângă buncărul respectiv.
“Am văzut o mânuță… mi s-a părut ceva suspect, am dat două punguțe deoparte și dintr-o dată am văzut și fața copilului. Inițial, am crezut că e o păpușă”, explică Gheorghe Dede.
Sesizați prin 112, polițiștii au venit în zonă și au făcut cercetarea la fața locului.
Zeci de oameni au ieșit din blocurile din jur, stupefiați de macabra descoperire.
“Așa ceva, chiar în Postul mare… Eu am crescut cinci copii, să mai fi avut încă cinci, dar așa ceva, niciodată”, își făcea cruce Domnica Gaspar.
Locatarii sunt convinși că cel sau cea care a aruncat fetusul în buncăr nu e din zonă și spun că prin zonă se perindă mulți boschetari în căutare de gunoaie.
Cercetările sunt continuate de criminaliștii poliției.