La pas, pe trotuar

Fără permis în trafic, a abandonat mașina în încercarea de a scăpa de polițiști

Fără permis în trafic, a abandonat mașina în încercarea de a scăpa de polițiști Sursa foto cotidianul.ro
Fără permis în trafic, a abandonat mașina în încercarea de a scăpa de polițiști Sursa foto cotidianul.ro

Un bărbat de 30 de ani pornit la drum cu autoturismul a tras mașina pe dreapta și a pornit pe jos spre casă în momentul în care a văzut echipajul poliției rutiere în control. Oamenii legii l-au ajuns însă din urmă și au constatat că acesta condusese fără a avea vreun permis de conducere.
Incidentul s-a derulat în cursul după-amiezii de luni, în timp ce o patrulă din cadrul Poliției orașului Vicovu de Sus efectua serviciul de supraveghere și control al traficului rutier cu autospeciala pe strada Calea Cernăuți din localitate. La un moment dat ei au observat pe strada Nicolae Iorga un autoturism marca Audi, care a virat dreapta pe strada Calea Cernăuți, circulând pe direcția Vicovu de Jos – Straja, al cărui șofer la vederea echipajului de poliție a redus viteza și a tras dreapta, pe pavajul din fața Școlii Gimnaziale Nr. 1 Vicovu de Sus. Cel de la volanul mașinii a coborât, a încuiat autoturismul, după care a plecat pe jos pe trotuarul de pe acea partea a drumului, îndepărtându-se. El a fost ajuns în scurt timp din urmă de polițiști, care l-au identificat ca fiind Ionel C., de 30 de ani, din oraș. El le-a înmânat pentru control polițiștilor cartea de identitate și contractul de asigurare de răspundere civilă auto al autoturismului și a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.
El nu le-a putut arăta polițiștilor permisul de conducere, despre care a declarat că nu-l deține, fapt confirmat și de verificările ulterioare ale acestora în baza de date a poliției. Pe numele său a fost deschis un dosar de cercetare penală pentru ”conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a deține permis de conducere”.

Recomandări

25 de sancțiuni aplicate joi celor care nu au mutat mașinile de pe străzile cu program stabilit pentru curățenie

Politia Locala Suceava intervine și prin mutarea masinilor care încurcă programul de curățenie
Politia Locala Suceava intervine și prin mutarea masinilor care încurcă programul de curățenie

Prins băut la volan, un șofer i-a transmis polițistului tot felul de amenințări și mesaje pe Whatsapp și pe Facebook

Prins băut la volan, un șofer i-a transmis polițistului tot felul de amenințări și mesaje pe whatsapp și pe facebook
Prins băut la volan, un șofer i-a transmis polițistului tot felul de amenințări și mesaje pe whatsapp și pe facebook

Condamnat cu suspendare după un accident mortal, a condus beat și cu permisul anulat și a fugit de polițiști