Un bărbat în vârstă de 36 de ani s-a ales cu dosar penal după ce a ieșit în trafic la volanul unui autoturism fără a avea permis de conducere. Mai mult de atât, autoturismul era radiat din circulație.Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, duminică, la ora 17.40, un echipaj din cadrul Poliției orașului Cajvana a oprit pentru control pe DJ 178D, din localitate, un autoturism care nu avea montate plăcuțe cu numărul de înmatriculare și al cărui conducător auto nu avea asupra sa documentele personale.În urma verificărilor efectuate în bazele de date, conducătorul auto a fost identificat de polițiști ca fiind un bărbat de 36 de ani, din comuna Șcheia, ce nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie autoTotodată, în urma interogărilor, polițiștii au constatat și faptul că, autoturismul a fost înmatriculat în Italia, însă figurează radiat din circulație din data de 11.12.2017. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”, ce va fi soluționat procedural.
Fără permis de conducere, a ieșit în trafic cu un autoturism radiat din circulație






