Pieton grăbit

Fără permis, a vrut să fure o mașină, să ajungă mai repede la primărie



Un bărbat din comuna Fundu Moldovei s-a ales cu dosar penal după ce, deși nu are nici măcar permis de conducere, a vrut să fure o mașină, să ajungă mai repede la primăria din localitate, unde intenționa să discute cu primarul o problemă personală.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, luni după-amiază, în jurul orei 17.30, la 112 s-a primit un apel telefonic prin care se sesiza faptul că un autoturism ce era parcat în fața unei locuințe din Fundu Moldovei, cu cheile în contact, a fost sustras și abandonat la marginea unui pârâu.
Din cercetări, s-a stabilit că autoturismul în cauză, un Opel Astra, a fost împrumutat în dimineața acelei zile de un localnic unei consătene, aceasta trebuind să meargă până în comuna Breaza.
Femeia s-a întors de la Breaza în jurul orei 12.30 și, așa cum fusese înțelegerea cu proprietarul autoturismului, a lăsat mașina parcată în fața unei case, cu cheile în contact, după care s-a deplasat la domiciliul ei, situat în apropiere, la aproximativ 50 de metri de locul în care lăsase vehiculul.
Câteva ore mai târziu, în jurul orei 17.30, fiul femeii a auzit un motor ambalat puternic și, ieșind pe balconul locuinței, a văzut mașina aproape de un pârâu din zonă. A coborât repede și s-a dus la autoturism, unde l-a văzut pe un anume Vasile B., în vârstă de 48 de ani, care a negat însă că s-ar fi urcat la volan.
Cu ajutorul mai multor cetățeni, autoturismul a fost scos din albia pârâului, constatându-se că nu prezintă avarii.
Se grăbea să se întâlnească cu primarul
Luat la întrebări de polițiști, Vasile B. a recunoscut că el a fost cel care era cât pe ce să ajungă cu mașina în pârâu. Bărbatul a povestit că mergea pe jos spre primărie și observând mașina parcată, cu cheile în contact, s-a gândit că ar ajunge mai repede. Asta, deși nu avea nici măcar permis de conducere.
Vasile B. a declarat că voia să meargă la primărie, să discute cu primarul comunei despre ajutorul de înmormântare pentru tatăl său, care decedase în urmă cu aproximativ o săptămână. Bărbatul le-a povestit polițiștilor că a încurcat marșarierul cu viteza întâi, motiv pentru care a ajuns cu mașina la marginea pârâului.
„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt în scop de folosință și conducerea unui autovehicul fără permis de conducere”, a transmis ieri purtătorul de cuvânt al poliției județene, subcomisarul Ionuț Epureanu.



Recomandări

Atacul tentativă de omor asupra unui polițist care păzea un camion cu lemne, la Broșteni, anchetat de Parchetul General al României

Atacul tentativă de omor asupra unui polițist care păzea un camion cu lemne, la Broșteni, anchetat de Parchetul General al României
Atacul tentativă de omor asupra unui polițist care păzea un camion cu lemne, la Broșteni, anchetat de Parchetul General al României