„Fără Mine nu puteți face nimic”

Omul dacă vrea să nu se chinuiască, trebuie să creadă în acel „Fără Mine nu puteți face nimic” pe care l-a spus Hristos. Adică să se deznădăjduiască de sine în înțelesul cel bun și să creadă în puterea lui Dumnezeu. Atunci când cineva se deznădăjduiește de sine însuși în înțelesul cel bun, atunci îl află pe Dumnezeu. „Toată nădejdea mea spre Tine o pun”. Chiar și oamenii cei mai duhovnicești nu își au asigurată în această lume pe deplin viața lor, de aceea se și țin pe ei înșiși mereu în asigurarea lui Dumnezeu, nădăjduiesc în Dumnezeu și se deznădăjduiesc numai de „eul” lor, deoarece „eul” îi aduce omului toată nefericirea duhovnicească.
Încrederea în sine este dușmanul nostru cel mai mare și mai rău, pentru că ne aruncă în aer fără milă și ne lasă nefericiți pe drumuri. Când omul are încrederea în sine, se leagă și nu poate face nimic, sau se luptă singur. Atunci este firesc să fie biruit de vrăjmaș sau să nu reușească și astfel să i se zdrobească „eul” sau. Bunul Dumnezeu de multe ori economisește foarte înțelept ca să vedem și intervenția Sa dumnezeiască și nereușita ce am suferit-o prin încrederea noastră în sine. Atunci când cineva urmărește și cercetează fiecare eveniment ce se petrece în viața sa dobândește experiența, ia aminte și astfel sporește.
Hristos cerea mai întâi credința în puterea lui Dumnezeu și apoi făcea minunea: „Dacă crezi în puterea lui Dumnezeu, te vei face sănătos” – spunea. Nu precum spun astăzi unii, în mod greșit: „Omul are puteri și dacă crede in puterile lui, le poate face pe toate. Nu spune și Evanghelia: „Să crezi”? Prin urmare suntem de acord”. Da, Hristos spunea: „Crezi?”, dar înțelegea: „Crezi în Dumnezeu? Crezi că Dumnezeu poate?” Cerea asigurarea omului că are credință în Dumnezeu și atunci ajuta. Nicăieri nu spune Evanghelia să cred în egoismul meu, ci să cred în Dumnezeu, căci Dumnezeu mă poate ajuta, mă poate vindeca. Aceștia însă le iau anapoda și spun: „Omul are puteri și trebuie să creadă în el însuși”. A crede cineva în el însuși are sau egoism, sau demonism.
– Acești oameni atunci când se face o minune spun că aceasta s-a întâmplat deoarece omul a crezut că se va face…
În spatele acestui aranjament egoist se ascunde lucrarea diavolului. Unii ca aceștia încurcă pe „crezi?” ce l-a spus Hristos, cu „crezul” lor. De aici pornește toată această demonizare ce există în lume. După aceea îți spun: „Să nu respecți nici pe cel mare, nici pe cel mic ca să dobândești personalitate”. De aceea auzi niște lozinci: „Calcă-i, zdrobește-i ca să reușești”. Respectul este considerat ceva retrograd și diavolul triumfă. Chiar și un copil de ar vorbi puțin cu obrăznicie părinților, sau celor mari și pe el îl părăsește harul lui Dumnezeu și primește înrăuriri diavolești, cu atât mai mult dacă își face omul din acest fel de comportament „tipicul” său.
– Dar cum este atunci când cineva spune că el crede în Dumnezeu, dar nu crede că Dumnezeu ne păzește?
Atunci se face pe sine dumnezeu. Cum crede el oare în Dumnezeu?
– Își face în fiecare dimineață semnul Crucii….
Însă astfel unul ca acesta spune: „Cred în Dumnezeu, dar Dumnezeu ne-a dat minte ca să putem face orice vrem”. Sau: „Sunt dumnezeu. Nu spune Scriptura: „Dumnezei sunteți și fii ai Celui Prea Înalt toți”? nu se gândește că pentru a fi cineva dumnezeu după har, trebuie să aibă harul lui Dumnezeu. Însă el numai cu mintea lui se socoate pe sine dumnezeu. Altceva este ca cineva să aibă harul lui Dumnezeu și să se facă dumnezeu după har, și altceva e să se autoproclame pe sine dumnezeu. Aici este încurcătura: făcându-se astfel pe sine dumnezeu, în cele din urmă ajunge să fie ateu (fără Dumnezeu). (Cuv. Paisie Aghioratul)