„Fără atitudine de pocăință, rugăciunea nu valorează nimic în ochii lui Dumnezeu”

Rugăciunea nu este o activitate izolată de restul vieții. Pentru ca o rugăciune să fie o adevărată rugăciune creștină, ea trebuie să se desfășoare pe un teren al schimbării, în care ai totală părtășie cu Hristos, cu Împărăția lui Dumnezeu. Pentru ca rugăciunea să fie o rugăciune creștină, ea nu trebuie să fie o rugăciune adăugată unui mod de viață păgânească – ci este nevoie ca viața noastră cea de toate zilele să fie deja cu totul schimbată. De nu, această rugăciune va rămâne neputincioasă – un fel de ipocrizie și de minciună.
După cum spune Hristos: „Nu cel ce-Mi spune Doamne, Doamne, va intra în Împărăția Cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu”. Și împlinind voia Tatălui, poruncile lui Hristos, acestea doar trebuie să constituie fondul unei viețuiri creștine. Nu se poate reduce viața creștină doar la unele activități – să mergi duminica la biserică, să te limitezi la un anumit număr de comportamente creștine etc. – căci acestea nu întrec cu nimic strunirea voinței. În realitate, nu asta este esențial. Esențial este să te înfățișezi dinaintea lui Dumnezeu într-o atitudine corectă. Or, singura atitudine adevărată este o atitudine de pocăință.
Cunoașteți cu toții parabola vameșului și a fariseului, a doi oameni ce s-au dus să se roage la templu. Însă, vedeți foarte bine diferența dintre rugăciunile lor. Fără atitudine de pocăință, rugăciunea nu valorează nimic în ochii lui Dumnezeu și, adevărat este, ea ne înrăutățește situația. De aceea este nevoie ca rugăciunea să fie la unison cu viața noastră în general, zidită pe poruncile lui Hristos. Dacă se vrea să se sporească în rugăciune, să se sporească, totodată, diferitele aspecte ale unei viețuiri creștine complete, care să aibă drept temei ceea ce numim poruncile lui Hristos. Numai viețuind după aceste porunci putem trece, treptat, de la omul vechi la omul nou, putem omorî în noi acești evrei ieșiți din Egipt ce trebuiau să piară în deșert, înainte ca noua generație, omul cel nou, să poată pătrunde, treptat, în Împărăția lui Dumnezeu. Căci Împărăția lui Dumnezeu nu este ceva ce va veni după Judecata de Apoi sau după moartea noastră, ci este ceva în care trebuie să încercăm să pătrundem încă de pe acum.
(Părintele Symeon Brüschweiler, Dozologia.ro)