FOTBAL PE PÂINE

Fără astfel de sacrificii!



Imaginile cu atletul acela străpuns de sulița aruncată de un alt concurent au făcut înconjurul planetei. Câțiva centimetri au lipsit pentru ca regulile de concurs în atletism să fie revoluționate. Se pare că mereu trebuie să moară cineva pentru a schimba lucruri superficial reglementate. Bineînțeles, peste toate se suprapune suficiența oamenilor. Acum aproape 10 ani, sărmanul Vrăbioru și-a dat ultima suflare chiar pe teren și abia de atunci încolo mașinile de salvare de la stadioane au început să nu mai fie doar locuri unde pacienții puteau să stea întinși pe spate. Mereu auzim că sportul cere sacrificii, însă câteodată se întâmplă ad literam. Mai grav este când sacrificiile umane chiar se petrec și nu învățăm nimic. N-a trecut o lună de când turul ciclist al României a făcut o victimă printre spectatori. Întotdeauna mortul e de vină, e mai comod așa. Nimic despre organizare și asigurarea unei minime protecții, inclusiv pentru sportivi, fiindcă apariția unui intrus pe ruta de concurs îi pune în pericol și pe aceștia. Niște panglici aninate pe marginea drumului și gata…
Evident, și fotbalul cere sacrificii, iar ultimul care o declară ritos este unul dintre dinozaurii fotbalului românesc, secretarul general al ligii, Valentin Alexandru. În viziunea sa, meciurile din primele etape nu se pot amâna decât dacă temperatura va ajunge la 70 de grade Celsius. Așadar, fotbaliștii să nu facă nazuri la 40. De fapt, la o asemenea temperatură e greu și să stai în tribună, darămite să-ți croiești drum cu mingea prin arșiță! S-au deshidratat spectatorii și la concertul Rolling Stones (de neimaginat specula cu apă a unora dintre oamenii de ordine!!), care a avut loc în nocturnă, așa că la meciurile programate de la ora 18.00 rămâne Dumnezeu cu mila. Realmente pe asta trebuie să se bazeze fotbaliștii, pe ajutorul divin pentru a putea coborî în iarbă fără a-și pârjoli plămânii. Justificarea cu transmisiile televizate mi se pare cinică. Nu cred că toți sunt chiar așa fomiști de audiență ca să-și dorească pâinea de la gura oteviștilor în cazul unui deces în direct!



Recomandări