Fapte și cuvinte de învățătură

– Văzând ieromonahul David că este înconjurat de lume și nu mai are liniște la rugăciune, temându-se de duhul slavei deșarte, a luat binecuvântare de la episcopul de Rădăuți și s-a retras la Mănăstirea Sfântul Lavrentie (Laurențiu). Dar și acolo îl căutau credincioșii, precum și cei bolnavi de duhuri necurate. Cuviosul David, însă, ziua făcea ascultare și stătea între oameni, iar noaptea priveghea, se ruga și împletea coșuri de nuiele pentru obște. Așa își omora cuviosul ispitele tinereții și cugetul slavei deșarte.
– Odată l-a trimis egumenul cu oarecare ascultare în orașul Siret. Acolo, înconjurându-l credincioșii, a zăbovit cuviosul o zi, neputând a se întoarce la timp în mănăstire. Atunci, egumenul i-a dat canon să nu mai iasă o vreme din lavră. Deci, smerindu-se ieromonahul David, și-a împlinit cu bucurie canonul, dând slavă lui Dumnezeu pentru toate.
– Trecând câțiva ani și Cuviosul David sporind mult în nevoința duhovnicească, se simțea chemat de Duhul Sfânt la viața pustnicească. Sufletul său era rănit de dragostea lui Hristos și dorea să-L slăvească neîncetat cu îngerii și cu sihaștrii din codrii Carpaților. Deci, primind binecuvântare de la egumenul Mănăstirii Sfântul Lavrentie, a îmbrăcat mai întâi marele și îngerescul chip al schimniciei, schimbându-și numele din David în Daniil. Apoi, tăinuindu-se de lume, s-a retras singur în adâncul codrilor pe valea pârâului Secu-Neamț, cu puțin înainte de anul 1450, unde s-a nevoit 14 ani în aspre osteneli călugărești. Apoi, văzându-se înconjurat de lume, s-a retras în nordul Moldovei, aproape de sihăstria Putna.
– Călăuzit de Dumnezeu, Cuviosul Daniil și-a făcut mai întâi o colibă de lemn pe valea pârâului Vițeul. Apoi, aflând o stâncă mare în apropiere, și-a săpat cu dalta o mică chilioară în peretele stâncii, cât să poată încăpea. Alături și-a scobit o altă încăpere, drept paraclis de rugăciune, cum se vede până astăzi. În această stâncă s-a nevoit Cuviosul Daniil în plăcere de Dumnezeu mai mult de 20 de ani.
– Nevoința Preacuviosului Părintelui nostru Daniil Sihastrul în chilia de la Putna era aceasta:
Ziua și noaptea priveghea cu neîncetată rugăciune și cugetare la cele dumnezeiești, postind până la asfințitul soarelui. Din chilie nu ieșea deloc toată săptămâna. Mâncarea lui era formată din pesmeți de pâine, rădăcini și ierburi, iar lucrul mâinilor sale era împletirea coșurilor de nuiele. Duminica săvârșea Sfânta Liturghie și se împărtășea cu Trupul și Sângele lui Hristos, apoi primea pe cei ce veneau la el pentru vindecare de boli și pentru cuvânt de folos. În posturi postea câte trei și uneori cinci zile și avea darul rugăciunii și al lacrimilor.
– Pentru sfințenia vieții sale, pentru postul cel îndelungat și pentru privegherile cele de toată noaptea cu rugăciuni și cu lacrimi, Cuviosul Daniil Sihastrul a fost multă vreme ispitit de satana, căutând să-l alunge din pustie și să-l arunce în păcatul cel cumplit al slavei deșarte. Dar cuviosul, cerând ajutorul lui Hristos și cu puterea Sfintei Cruci, toate cursele diavolului le biruia. Pentru aceea, în puțină vreme s-a învrednicit de la Dumnezeu de darul lacrimilor, al mai înaintevederii și al vindecării de boli. Căci izgonea duhurile necurate din oameni numai cu cuvântul și vindeca tot felul de bolnavi. Apoi cunoștea cugetele cele ascunse și spunea multora tainele cele viitoare, căci era plin de darul Duhului Sfânt.
– Pentru niște daruri ca acestea, numele cuviosului se făcuse cunoscut în toată țara Moldovei, iar poporul, de la mic până la mare, l-a numărat din tinerețe în ceata sfinților. Cei mai mulți îl numeau „Sfântul Daniil, Sihastrul cel Bătrân”, căci era părinte și povățuitor al tuturor sihaștrilor din nordul Moldovei. Alții, îndeosebi călugării, îl numeau „Sfântul Daniil Schimonahul”. Iar după mutarea sa din trup, era numit în popor „Sfântul Daniil cel Nou”, ca să-l deosebească de alți cuvioși cu același nume.
– În anul 1451, întâmplându-se grabnică moarte domnului țării, Bogdan Voievod, fiul său Ștefan cu greu a scăpat de primejdie. Deci, auzind de nevoința și minunile Sfântului Daniil Sihastrul și fiind în grea strâmtoare, a fost călăuzit de Duhul Sfânt la chilia lui. Aici, poposind câteva zile, și-a mărturisit cugetele înaintea cuviosului, a primit de la el dezlegare de păcate și multe cuvinte de mângâiere. Apoi, liniștindu-i sufletul, marele sihastru l-a binecuvântat, s-a rugat pentru dânsul, i-a proorocit că în curând va fi domn al Moldovei și l-a liberat cu pace.
– În primăvara anului 1457, Ștefan cel Mare, ajungând pe scaunul Moldovei, s-a încredințat de împlinirea proorociei Sfântului Daniil Sihastrul și de darul lui Dumnezeu care era întru dânsul. Din anul acela, cuviosul i-a fost marelui domn cel dintâi sfetnic, duhovnic și rugător către Dumnezeu. Adeseori, voievodul poposea la chilia lui, își mărturisea păcatele, îi cerea cuvânt de folos și nimic nu făcea fără rugăciunea și binecuvântarea lui. Iar cuviosul îl îmbărbăta și îl îndemna să apere țara și creștinătatea de mâinile păgânilor, încredințându-l că, de va zidi după fiecare luptă câte o biserică spre lauda lui Hristos, în toate războaiele va birui.
Astfel, ascultându-l, Ștefan cel Mare a apărat cu multă vitejie Biserica lui Hristos și țara Moldovei după căderea Bizanțului, aproape o jumătate de secol, câștigând 47 de războaie și înălțând 48 de biserici. În felul acesta, Cuviosul Daniil Sihastrul s-a dovedit un mare apărător al Ortodoxiei românești și ctitor duhovnicesc al mănăstirilor înălțate la îndemnul său. (www.sfant.ro)