Fântâna arteziană de la Spitalul Suceava a fost repusă în funcțiune

Fântâna arteziană muzicală de la Spitalul de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava a fost repusă în funcțiune marți, 11 mai a.c., ca un semn de revenire spre normalitate, după cum a declarat managerul unității medicale, dr. Alexandru Calancea. „Apa este esența vieții, iar viața va înfrânge în curând acest virus”, a afirmat dr. Calancea. De asemenea, deasupra intrării principale flutură trei drapele: al României, al Uniunii Europene și al spitalului. Steagurile au fost arborate în 27 aprilie a.c..
Programul de funcționare al fântânii este de luni până vineri, în intervalele orare 10.00-12.00, 13.00-16.00 și 18.00-21.00; sâmbăta și duminica, 12.00-15.00, 16.00-22.00. Muzică va fi doar în zilele de weekend, iar luminile se vor aprinde în toate zilele săptămânii, după lăsarea serii.
Fântâna arteziană muzicală de la spital a fost finalizată și pusă în funcțiune în septembrie 2019, ca parte a politicii unității medicale „de a crea un ambient plăcut pentru oricine intră în spital sau trece prin curte – angajați, vizitatori, pacienți sau simpli trecători”, după cum declara la acea vreme fostul manager Vasile Rîmbu.
Investiția a costat aproximativ 60.000 de euro și a fost plătită de spital din încasările din taxa de parcare pe două luni și jumătate, fără a fi afectat în nici un fel fondul alocat de Casa de Asigurări de Sănătate și nici bugetul din surse proprii pentru activitatea de bază.
Taxa de parcare este principala sursă de finanțare a amenajării și întreținerii celor două curți și două parcuri din incinta spitalului.

Recomandări

Spitalul Clinic din Suceava angajează avocat în două procese intentate de fosta directoare de la Resurse Umane, Dana Mamciuc

Pacienții spitalului din Suceava nu vor mai fi plimbați între clădiri pentru o radiografie. Consiliul Județean a achiziționat un aparat de radiologie mobil

Expoziția Filialei Uniunii Artiștilor Plastici din Suceava a fost vernisată la Centrul Muzeal „Palatul Dornelor”