– Celebra fanfară de la Chilișeni și-a “dat duhul” la 60 de ani de la înființare
– Deși a supraviețuit celui de-al doilea război mondial, formația nu a putut rezista în fața sub-culturii
– Din ceea ce era odinioară au rămas doar amintirile, care vor muri odată cu ultimii membri ai fanfarelor
Intoxicați zilnic și aproape peste tot de manele și muzică de proastă calitate, de play-back-uri jalnice mulți dintre noi au uitat sau nu au știut niciodată că nu cu foarte mulți ani în urmă exista un gen de muzică acum pe cale de dispariție: muzica de fanfară. Cei trecuți de 40 de ani își mai amintesc că balurile sau nunțile de la țară erau aproape de neconceput fără fanfară. Ce s-a ales din aceste formații? Praful, iar acolo unde mai există fanfare, zilele pînă la desființare sînt ca și numărate. Una dintre cele mai renumite fanfare, cea de la Chilișeni, și-a „dat duhul” la scurt timp după evenimentele din 1989, la 60 de ani de la înființare.
În toamna anului 1929 Mandache Bîrsan a mers la o nuntă din Bosanci și a fost foarte impresionat de muzica interpretată de fanfara din localitate. Știa de dinainte să cînte la trompetă, dar pînă în acea seară de octombrie nu se gîndise foarte serios că acest lucru l-ar putea ajuta în vreun fel. Cînd s-a întors la Chilișeni le-a povestit prietenilor ce emoții l-au încercat atunci cînd a ascultat muzica fanfarei de la Bosanci și le-a propus să se adune și ei și să înceapă să cînte. Ideea a fost sprijinită de ceilalți bărbați, și astfel a fost semnat actul de naștere al fanfarei de la Chilișeni. În cele cîteva decenii de existență în fanfară au cîntat mai multe generații, majoritatea moștenind meseria de la tați.
Formația a supraviețuit unui război mondial, dar a fost învinsă, se pare definitiv, de muzica anilor noștri. Pentru membrii de altădată ai fanfarei de la Chilișeni au rămas doar amintirile. „Pentru un muzicant nu este o bucurie mai mare decît aceea de a vedea lumea dansînd, petrecînd pe ritmurile muzicii. Deși aveam greutăți acasă, atunci cînd urcam pe scenă le lăsam la o parte și cîntam din toată inima pentru cei aflați acolo”, își amintește Lazăr Sinescu, unul din supraviețuitorii fanfarei.
– Povești de pe la nunți
De-a lungul anilor, membrii fanfarei de la Chilișeni au fost puși în tot felul de situații care mai de care mai haioase, de care își amintesc cu zîmbetul pe buze: „Cîntam la o nuntă în Plopeni și eram obosit, în plus, ca la orice chef, luasem și cîteva pahare de tărie, iar la un moment dat am adormit. Colegii mei, foarte vigilenți, au observat și au vrut să mă trezească, dar nu oricum, ci într-un mod extrem de original. De aceea au luat niște paie și le-au pus în trombonul meu, după care le-au dat foc. Într-adevăr m-am trezit foarte repede și îmi făcuseră niște nervi că eram în stare de orice în momentul respectiv. Acum . . . nu pot decît să-mi amintesc cu plăcere și aș da orice să mă pot întoarce la cele vremuri”, povestește Modest Dura. „Colegialitatea” s-a făcut remarcată și cu alte ocazii: „Cîntam la o nuntă la Ruși Mănăstioara și a venit socrul mare să ne cinstească. Am luat o gură și-mi venea să crap, dar nu am spus decît că-i foarte bun ca să-i servească și pe ceilalți colegi și la fel au făcut toți pentru că dacă-și luase unul dintre noi țeapă, trebuia să le dăm și noi altora. Ultimul care a băut a fost Gheorghe Sinescu și-i zice socrului mare să bea și el un păhărel. Îi venea omului să intre în pămînt de rușine pentru că ne cinstise cu gaz; dar noi nu ne-am supărat pentru că, cel puțin, am fost toți în aceeași oală. Se pare că una dintre muierile casei a schimbat, din greșeală, locul unei sticle de țuică cu cel al uneia cu gaz”, a rememorat Mihai Ciubotaru.
Profesionalismul și pasiunea investite în muzica pe care au interpretat-o le-au adus un succes de invidiat: fiind solicitați la diverse ocazii, au colindat fiecare cotlon al județului Suceava; de la Dolhasca și pînă la Stulpicani nu există sat în care să nu fi mers măcar odată. Nu este deloc ușor să colinzi atîtea locuri, dar fiecare sacrificiu își are și o răsplată: „ … din cîte se spune despre muzicanți, multe sînt adevărate, dar și mai multe sunt scornite. O certitudine este aceea că pe oriunde mergeam, găseam și cîte-o ibovnică. Și ce fete erau atunci: roșii la față, rotunjele că aveai unde pune mîna pe ele, nu ca acuma că toate țin la siluetă și sînt slabe șnur; de vine un vînt mai puternic le ia pe sus. Înainte femeile erau mai vînjoase, mai puternice și făceau cîte cinci-zece copii. Astăzi ele fac numai cîte un copil sau doi, maximum trei, spunînd că așa e moda cînd, de fapt ele nu pot să facă și să poarte de grijă la mai mulți copii”, spune, cu regret, Viorel Dura.
– Fanfara de la Chilișeni a „murit” odată cu vechii ei componenți
Fanfara s-a destrămat imediat după Revoluția din 1989, în primul rînd din cauza sănătății din ce în ce mai șubrede a membrilor fanfarei și, nu în ultimul rînd, datorită soțiilor care au vrut să-i aibă mai mult pe-acasă măcar la bătrînețe, dacă tinerețea a fost un du-te – vino. Regretul celor care acum 20 de ani cîntau pe la nunți și baluri este mare. Tineretul nu mai prezintă nici un interes pentru acest gen de muzică, iar componenții fanfarei de la Chilișeni, odinioară atît de renumită, speră să mai prindă ziua în care vor mai asculta „live” acest gen de muzică.
