Proiect de lege

Familiile care vor adopta copii ar putea beneficia de concediu postadopție

Familiile care vor adopta copii ar putea beneficia de un concediu postadopție, pentru a se acomoda cu copilul, această măsură urmând să fie prevăzută într-o nouă lege privind promovarea adopției naționale, pe care Oficiul Român pentru Adopții (ORA) intenționează să o elaboreze anul viitor.
„Dorim să încurajăm adopția copiilor mari astfel încât acele familii să beneficieze de un concediu postadopție, un concediu parental tocmai pentru ca acomodarea cu copilul să se poată face cât mai ușor”, a declarat, duminică, într-o conferință de presă, secretarul de stat de la ORA, Theodora Bertzi.
Concediul postadopție ar trebui să aibă între șase și douăsprezece luni, acest lucru nefiind încă stabilit de autorități.
„Ne-am gândit la un concediu de aproximativ șase luni, dar ne orientăm după legislația care există în Europa și concediul care există acum pentru familiile care au propriul copil”, a explicat demnitarul, adăugând că familiile care decid să adopte un copil ar putea beneficia și de un program de lucru flexibil.
„Această idee ne-a venit și de la discuțiile cu familiile care au adoptat, care ne-au spus că ar avea nevoie de acest timp de acomodare cu copilul. Prevederea ar trebui să fie cuprinsă într-o nouă lege privind promovarea adopției naționale, care urmează să fie elaborată anul viitor”, a declarat șeful ORA.
Bertzi a mai spus că va discuta cu Ministerul Finanțelor pentru a se asigura că astfel de prevederi nu vor afectat bugetul pentru anul viitor.
De asemenea, secretarul de stat a precizat că începând de anul viitor intenționează să colaboreze, în vederea promovării unei legislații pentru susținerea adopțiilor naționale, și cu cele patru asociații ale familiilor adoptatoare deja constituite, din ele făcând parte și familii care au adoptat.
Potrivit Theodorei Bertzi, anul trecut au fost adoptați național un număr de 1.136 de copii, iar anul acesta, până la începutul lunii noiembrie au fost adoptați 1.067 de minori.
„Avem adoptabili 883 de copii, aproximativ 40 la sută dintre ei având peste cinci sau șase ani și 1.680 de familii care doresc să adopte și care nu au fost potrivite cu copiii”, a precizat secretarul de stat.
Printre proiectele de anul viitor ale Oficiului Român pentru Adopții se mai numără și elaborarea unui ghid metodologic pentru evaluarea familiilor care doresc să adopte în vederea obținerii atestatului, astfel încât evaluarea să fie făcută în mod unitar la nivelul întregii țări, precum și a unei broșuri prin care va fi explicată procedura adopției.
De asemenea, ORA va organiza două seminarii internaționale având ca temă adopțiile naționale și va încerca să urgenteze înființarea Tribunalului Copilului, acest lucru fiind prevăzut în strategia Ministerului Justiției pentru anul 2008.

Recomandări

Asociația „Bucovina Civică” vrea să ducă la mare 80 de copii fără posibilități materiale. Mai are nevoie de 9.000 de euro

Asociația „Bucovina Civică” vrea să ducă la mare 80 de copii fără posibilități materiale
Asociația „Bucovina Civică” vrea să ducă la mare 80 de copii fără posibilități materiale

„Pentru prima dată la mare” – Ediția a II-a: Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților oferă o vacanță de neuitat copiilor silitori din familii vulnerabile

Mai mulți copii adoptați, dar și bătrâni de la Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică de la Sasca Mică au marcat, împreună, Ziua Adopției