Secretarul de stat de la ORA, Bogdan Panait, a declarat, ieri, că proiectul de act normativ pentru modificarea Legii adopțiilor prevede introducerea unor sancțiuni atât pentru cei care lucrează în sistem, cât și pentru familiile adoptive, dacă încalcă legea, chiar și în perioada postadopție.
Proiectul de act normativ pentru modificarea Legii 273/2004 privind regimul juridic al adopțiilor va fi pus în dezbatere publică în aproximativ două săptămâni, după campania electorală, a declarat, ieri, pentru MEDIAFAX, secretarul de stat de la Oficiul Român pentru Adopții (ORA).
„Legea este gata și este făcută pentru promovarea adopției naționale. În aproximativ două săptămâni o vom pune în dezbatere publică, unde va sta suficient de mult timp pentru ca toată lumea să își poată spune punctul de vedere. Ne gândim să o lăsăm în dezbatere publică trei luni, în loc de o lună”, a precizat Bogdan Panait.
Secretarul de stat a menționat că până acum au fost consultate, și înainte și după finalizarea proiectului de act normativ, toate direcțiile generale de asistență socială și protecție copilului, în prezent fiind cerute puncte de vedere și de la organizațiile neguvernamentale, în vederea completării și finalizării legii.
Potrivit lui Panait, proiectul de act normativ prevede mai multe modificări la Legea 273/2004, una dintre acestea vizând introducerea unor sancțiuni pentru angajații din sistem care încalcă legea, dar și pentru părinții adoptivi care fac acest lucru înainte de adopție sau chiar în perioada de postadopție.
Pe de altă parte, secretarul de stat a explicat că în noua lege a adopțiilor ar putea fi prevăzute și acțiuni de lobby pentru familiile care vor adopte, dar și anumite măsuri de sprijinire a acestor familii.
Secretarul de stat a declarat că una dintre propuneri vizează sprijinirea financiară a familiilor adoptive.
„Familiile vor fi susținute, mergând pe ideea de a acorda concediu sau alocații, iar pentru copiii cu handicap ar putea fi luate măsuri speciale, pentru a încuraja adoptarea copiilor mai mari sau cu handicap”, a mai spus Bogdan Panait.
El a explicat că familiile care vor înfia copii de peste doi ani ar putea să beneficieze de un concediu de trei luni pentru acomodare, în această perioadă urmând să primească o alocație.
Proiectul de act normativ mai prevede posibilitatea de declarare a adoptabilității și pentru copiii mai mici de șase luni, dar și termene mai bine precizate pentru etapele pe care părinții trebuie să le parcurgă în procesul adopției.
Totodată, noua lege va da posibilitatea ORA de a face un control „clar și mai direct”.