Santo Versace, patronul celebrului grup de modă italian, a respins cu vehemență declarațiile făcute de doi foști mafioți, reluate ulterior și într-o carte, care evocă legăturile dintre fratele său, designerul Gianni Versace, asasinat în 1997, la Miami, și mafia calabreză, informează AFP.
În opinia lui Santo Versace, orice persoană care vorbește despre legătura dintre Gianni Versace cu ’Ndrangheta, mafia calabreză, „nu merită să existe”.
„Sunt doar minciuni”, a declarat patronul celebrei case italiene într-un interviu ce va fi difuzat pe postul TV privat Canale 5.
Santo Versace a calificat drept „un munte de invenții și de lucruri false” afirmațiile făcute de doi foști mafioți, aflați în programul de protecție a martorilor, ce au fost citate în romanul jurnalistului Gianluigi Nuzzi, publicat la începutul lunii decembrie în Italia, potrivit cărora Gianni Versace ar fi fost asasinat din cauza unor împrumuturi neachitate organizației mafiote ’Ndrangheta.
„Compania Gianni Versace nu a spălat niciodată bani murdari, nici provenind din traficul de droguri. Toată lumea știe acest lucru, este ceva evident, lumea întreagă ne cunoaște”, a declarat Santo Versace, ținând să sublinieze faptul că, în anii evocați în acea carte, grupul Versace „a avut beneficii incredibile de sute de miliarde și a plătit impozite în valoare de alte câteva sute de miliarde”.
Santo Versace a explicat că a dorit să facă acest interviu pentru a răspunde declarațiilor făcute de unul dintre cei doi foști mafioți, intervievat pe 2 decembrie de jurnaliștii postului Canale 5, deoarece „Gianni Versace nu mai poate să își prezinte propria versiune asupra faptelor și nu mai poate să răspundă”. Santo Versace este de părere că „este rușinos să vorbești astfel despre o persoană decedată în urmă cu 15 ani”.
Patronul grupului Versace a subliniat, totodată, faptul că unul dintre cei doi foști mafioți a fost deja condamnat în trecut pentru calomnie, iar cel de-al doilea nu a vorbit niciodată până de curând despre acel subiect.
Santo Versace a anunțat că va acționa în justiție „orice persoană care va face afirmații false”.
Gianni Versace, asasinat de un criminal în serie în apropiere de reședința sa din Miami (Florida, SUA), nu fost niciodată anchetat sau acuzat de legături cu mafia italiană.
Acest designer italian, născut în Calabria, regiunea considerată fieful organizației mafiote ’Ndrangheta, a început să deseneze încă din copilărie, alături de mama lui, o croitoreasă renumită, înainte de a pleca la Milano și de a crea o marcă celebră de îmbrăcăminte, accesorii și parfumuri.