Președintele Barack Obama și familia sa, împiedicați să iasă din casă de condițiile meteorologice nefavorabile de pe insula Martha’s Vineyard, unde își petrec vacanța, „se amuză” jucând Scrabble, a anunțat marți purtătorul de cuvânt al Casei Albe, citat de AFP.
Bill Burton a declarat, răspunzând unei întrebări cu privire la felul cum își petrece „prima familie” americană timpul pe insulă, unde plouă de două zile, că „vremea rea nu a afectat moralul” familiei Obama.
„Joacă jocuri de societate. Am auzit că joacă Taboo și Scrabble”, a declarat Burton, care a adăugat că președintele a bătut-o pe consiliera sa, Valerie, la acest joc de litere.
„Se uită, de asemenea, la filme, citesc cărți și petrec timp împreună, odihnindu-se”, a spus purtătorul de cuvânt.
Barack Obama, Michelle și trei prieteni de-ai lor au luat cina, luni seara, într-un restaurant aparținând unui francez. Aceasta a fost cea de a doua ieșire în public a președintelui, de la venirea sa pe această insulă din Massachusetts, frecventată de bogătași.
Familia Obama a închiriat aici o fermă, al doilea an consecutiv. Președintele a vizitat, vineri, împreună cu fiicele sale, Sasha și Malia, o librărie din Vineyard Haven, principalul port al insulei.
Președintele a jucat, de asemenea, golf, în două rânduri, dar și baschet, împreună cu prieteni și membri ai personalului de la Casa Albă, în sala de sport a unei școli din Oak Bluffs.
Familia Obama va sta pe insulă până duminică. Președintele va efectua, atunci, o vizită la New Orleans, pentru a marca cea de a cincea comemorare de la uraganul Katrina, care a devastat orașul Louisiana și regiunea acestuia.
Potrivit meteorologilor, pe Martha’s Vineyard vremea va rămâne închisă, urmând să se amelioreze gradual până în week-end.