Familia însoțește omul de-a lungul existenței lui. Este primul grup social în care se formează sentimentul de apartenență.
Copilul își realizează primele deprinderi, cunoștințe și socializări în cadrul familiei. Aici își va forma caracterul, personalitatea, vor prinde contur primele sentimente și afectivitatea.
Cu toții provenim dintr-o familie și formăm alte familii, de multe ori după modelul trăit. În „analiza” unui copil, unul dintre factorii care oferă multe informații care ajută la înțelegerea reacțiilor, manifestărilor, idealurilor și dificultăților lui este familia. Aceasta este model de viață pentru copil și în același timp reper.
Există multe definiții care încearcă să surprindă esența acestui grup și variatele aspecte sub care poate fi privit.
Relația de cuplu în cadrul familiilor cu copii este importantă deoarece influențează direct copiii. Adulții sunt în același timp indivizi cu nevoi personale, parte din cuplu, părinți și ființe sociale.
Situațiile speciale care pot interveni în viața de familie vor afecta mai mult sau mai puțin evoluția copiilor sub toate aspectele.
Copiii percep lucrurile în felul lor. Uneori doi frați vorbesc despre părinții lor atât de diferit încât nu recunoști că ar fi aceiași. Fiecare copil trebuie să beneficieze de timp, de dragoste și de atenția de care are nevoie. Astfel se va dezvolta armonios și își va atinge potențialul spre bucuria și împlinirea familiei.
Familia ar trebui să fie, pentru toți membrii ei, locul unde să se simtă „acasă”. Un loc primitor, cald, în care să existe armonie, afecțiune, înțelegere, încredere și respect.
Stilul educațional pe care familia îl adoptă în educarea copilului, marchează întreaga evoluție a copilului.
În familia autoritară sau excesiv de protectivă, nivelul așteptărilor este în general foarte ridicat. Copilul poate să dezvolte teama de a greși, să inhibe inițiativa și să diminueze încrederea în sine.
Familia anxioasă privește copilul din unghiul „așa aș vrea să fie” și nu dă mari șanse copilului să fie așa cum este el. Copilul poate să concluzioneze că nu este ascultat, înțeles, că nu interesează pe nimeni dorințele lui sau că este incapabil, ceea ce dezvoltă pasivitate sau depresie.
Familiile reci, necomunicative, reduc totul la un program bine structurat. Lipsa interacțiunii conduce copilul spre indiferență și crearea unei lumi personale cu carențe afective.
Familiile „agresive” dezvoltă un climat de ceartă și violență în care copilul cunoaște frica și nesiguranța. Amenințările și pedepsele conduc la limitarea libertății de gândire, exprimare și acțiune.
Familiile perfecționiste adoptă un stil de educație rigid care blochează spontaneitatea și creativitatea copilului. Copilul poate ajunge să se situeze în opoziție ca protest sau refuz.
Din aceste câteva exemple devine clar că este nevoie de echilibru, de dezvoltarea relațiilor dintre membrii familiei, de autoritate, dar și de permisivitate, deoarece copilul se educă și se formează în familie.
Înțelegerea, respectul, comunicarea, încrederea, răbdarea, recunoașterea, implicarea, sunt câteva garanții pentru o familie împlinită și fericită.
www.problemele-copilului-meu.ro
