Performanță

Fălticenenii s-au remarcat într-o nouă competiție de tenis de câmp pentru copii

Tinerele sportive din Fălticeni au ocupat în întregime podiumul de la nivelul portocaliu
Tinerele sportive din Fălticeni au ocupat în întregime podiumul de la nivelul portocaliu

Duminică, 5 octombrie, la Iași, s-a desfășurat o nouă etapă a turneului Tenis 10 FRT, organizat de Clubul Sportiv Performer din localitate sub egida Federației Române de Tenis. Competiția de tenis de câmp s-a desfășurat pe 3 nivele de experiență- roșu, dedicat începătorilor până la vârsta 8 ani, portocaliu, recomandat copiilor cu vârsta maximă de 9 ani și verde – maxim 10 ani, primele două avându-i printre protagoniști pemicii tenismeni de la Secția de tenis a ACS “Nada Florilor” Fălticeni.
La nivelul roșu Ilinca Anton s-a clasat pe locul 2, iar David Onisei a ocupat locul 3. La nivelul portocaliu, primele patru locuri au fost ocupate de sportivi din Fălticeni: locul 1 – Evelina Tănase; locul 2 – Sara Gușă; locul 3 – Andreia Anton; locul 4 Cozmin Ciocârlan.
“Secția de tenis a ACS «Nada Florilor» a participat la turnelul de la Iași din cadrul circuitului național “Tenis 10”, cu un număr de 6 copii și toți au obținut rezultate foarte bune. Obișnuiam să participăm la turneele de la Dorohoi însă am fost încurajați să ne încercăm șansa și în alte localități. Am acceptat provocareași așa am ajuns la Iași. Copiii noștri au ajuns în faza finală atât la nivelul roșu cât și la nivelul portocaliu, mai exact la nivelul lor de pregătire, ocaziecu care au avut posibilitatea de a-și testa toate aspectele jocului: tehnic, tactic, fizic și mental. Practic, a fost o finală a Fălticeniului la nivelul 7-9 ani, o premieră pentru clubul nostru”, ne-a declarat antrenorul Marcel Dascălu.

Recomandări

Peste 300 de oameni nemulțumiți au cerut în cor demisia primarului din Salcea într-o ședință tensionată unde s-a discutat valoarea taxei de salubrizare

Suceava s-a numărat printre marile centre universitare din țară în care ANAF a derulat o nouă campanie națională de educație fiscală