Mașină electrică

Fălticeneanul Mihai Tudosă, primul român care a ajuns cu o Dacie Spring la Berlin



Mihai Tudosă și Dacia Spring la ceasul din Berlin
Mihai Tudosă și Dacia Spring la ceasul din Berlin

Deși mașinile electrice sunt pe piață de aproape un deceniu, în ultimii ani vânzările au luat avânt, aceste vehicule reprezentând noua revoluție în industria auto, chiar dacă prețurile energiei electrice au crescut spectaculos în ultimul an. Îmbunătățirile în gama de baterii ale mașinilor electrice, prețurile mai mici și extinderea rețelei de încărcare arată că 2022 este cel mai bun an de până acum pentru un vehicul electric, un aport avându-l și Dacia Spring.
Din luna iunie și fălticeneanul Mihai Tudosă, șef Serviciu Tehnic la Electroputere VFU Pașcani, conduce o Dacie Spring, cumpărată de tatăl său pentru a-și duce nepoții la grădiniță și la școală. Mihai este cunoscut în țară și străinătate pentru articolele pe care le publică în revistele de specialitate despre trenuri, automotoare și locomotive, având și un blog despre această pasiune, trenurile, apreciat de feroviari.
Fiind într-o continuă perfecționare și „pus la curent” cu toate noutățile, Mihai și-a propus să viziteze, în perioada 20-23 septembrie, InnoTrans 2022 Berlin, un târg în care peste 3.000 de expozanți din lumea tehnologiei transportului feroviar se întâlnesc pentru a face schimb de idei și opinii. Pentru că biletele la avion erau foarte scumpe, dar și pentru că își dorea să testeze comportamentul mașinii electrice la un drum foarte lung, până acum drumurile parcurse în țară fiind trasee de câteva sute de kilometri, Mihai și colegul său de serviciu Dragoș Pavel, din Pașcani, specialist și în diagnoză auto pentru mai multe mărci, au hotărât să meargă împreună cu Dacia Spring în capitala Germaniei. Mihai a gândit și un proiect, „De la ceasul din Piața «Nada Florilor» la ceasul din Alexanderplatz Berlin”, ceasul din Fălticeni, realizat în 1985, dorindu-se a fi o copie a celui din Berlin.
Fălticeni vs. Berlin, alături de același ceas și 1.850 km parcurși în spiritul mobilității electrice
Deși nimeni nu îi dădea nici o șansă să ajungă cu Dacia Spring la Berlin, mulți spunând că„e nebunie curată”, mai ales că Spring-ul nu este una dintre cele mai apreciate mașini electrice din punct de vedere al autonomiei și al puterii motorului, totuși… se poate. În dimineața zilei de 17 septembrie, cei doi tineri au plecat la drum, iar pe 19 septembrie au făcut publice și primele imagini cu mașina la Berlin.

„Nu găseam bilete de avion. M-am hotărât să iau Spring-ul tatălui din curte și să ne ducă până la Berlin. Nici măcar n-am plecat cu bateria încărcată 100%. La ora 6,50 am plecat din Fălticeni pe traseul Piatra Neamț – Sovata – Cluj – Oradea – Debrecen (Ungaria), unde am înnoptat. Camera pe bord, multă voie bună, un card bancar cu vreo 1.500 lei, multe aplicații instalate. În urmă rămâneau fetele mele pe care urma să le văd peste 10 zile. Am pornit fără nici o grijă, am planificat opririle pe PlugShare. Așteptările privind autonomia au fost depășite, așa că am depășit anumite stații/intrarea în anumite orașe aglomerate. Am făcut încărcări la stații unde făceam pauze și pentru o cafea, pentru a mânca ceva, pentru relaxare. Spring consumă 20-25 kW în rampă în zona verde și 33 kW în zona roșie, în timp ce pe pantă regenerează 7 kW. În prima zi, am traversat Cheile Bicazului, drumul până la Sovata, de la Turda, 120 km parcurși pe o ploaie deasă, torențială în unele locuri, la radio tot amenințând cu coduri portocalii, cu alți 159 km parcurși jumătate prin ploaie, jumătate pe uscat, jumătate cu lumini de zi, jumătate cu farurile aprinse, căldurică la 2 linii roșii, dealuri, văi, curbe, linii drepte, totul a decurs normal. 636 de km, 5 încărcări. Singurii timpi «morți» au fost cele 20-25 de minute la fiecare încărcare în care oricum am fi oprit pentru a servi un sandvici, o cafea sau pentru toaletă”, ne-a spus Mihai Tudosă.
În România, infrastructura pentru automobile electrice este bună
Mihai ne-a spus că la programarea călătoriei nu s-a bazat și nu a făcut nici un calcul în baza stațiilor gratuite. Mult hulita autonomie a mașinilor electrice, pe care unii critici o respingeau ca fiind insuficientă și căreia nu îi prevedeau o perspectivă fericită, s-a schimbat mult în ultimii 10 ani, ajungând la un număr de kilometri pe care mulți nici nu îl visau la momentul introducerii acestui tip de vehicule chiar și pentru cel mai ieftin model de pe piață. Cel mai important este instalarea mai multor stații de încărcare.
„Am plecat după o noapte de odihnă la un hotel din Debrecen unde am putut încărca în voie Spring-ul la 100% pe Type2 spre Viena. După nici 2 ore și 125 km, pe autostradă, un vânt nebun a creat ceva emoții pentru că a scăzut autonomia cu aproape de 25%. Și după Budapesta vânt puternic, ploaie, curcubeu. Am încărcat pe M1 de la 14 la 100% contra 21,39 kWh, 42,57 lei și 60 de minute, ne-am bucurat de un Hot Dog XXL «a la Mol» și un «Americano» specific, alături de un curcubeu frumos apărut după ploaia ce a creat un decor interesant alături cu soarele strălucitor care se pregătea să apună dinspre vest. Următoarea țintă era Viena și viitorul era neprevăzut… În România și Ungaria infrastructura pentru automobile electrice arată, deja, bine. E fiabilă și dezvoltată alături de servicii conexe”, a ținut să precizeze Mihai.
Sisteme de încărcare a mașinilor electrice incompatibile
Mersul constant cu 100-110 km/h pe autostradă a crescut consumul, astfel încât atunci când au ajuns la hotelul din Viena mașina mai avea o autonomie de 38 km. Deși a întrebat la recepția hotelului când a făcut rezervarea dacă poate încărca mașina electrică și răspunsul a fost pozitiv, proverbul „Socoteala de-acasă nu se potrivește cu cea din târg” s-a aplicat în capitala Austriei. După cazare Mihai a dorit să pună mașina la încărcat, dar în garaj era un model de priză cum sunt cele „pentru a menține cald automotorul Săgeata Albastră”. Și de aici a început aventura, pentru că toate noaptea, cei doi au umblat să încarce mașina.
„Scoți mașina din parcare, hălăduiești noaptea prin capitala Austriei către alte 5 stații «Tanke Wien Energie», aplicație cu care deblochezi robotul de încărcare, Google Play îți zice cu roșu că «Isn`t available in your country / Nu este disponibil în țara ta!», parcurgi zeci de kilometri între stații verzi și portocalii pe PlugShare… Am reușit să găsim finalmente o stație în care într-o sesiune de 180 de minute să încărcăm maximum 10,63 kWh (Type2), deci nici măcar jumătate din bateria Spring-ului. Realocăm încă un credit pentru încă 180 de minute pentru încă vreo 11 kWh cât să ne ajungă pentru Brno, Cehia, unde vom avea stații MOL sau CEZ și unde să putem încărca electroni”, ne-a spus Mihai.
„Nemulțumirea înseamnă progres”
Drumul prin Cehia a fost fără probleme, cu vizite la Brno și Praga, unde mașina a fost și încărcată. Nu la fel a fost și în Germania. Deblocarea stațiilor de încărcare s-a putut face după conversații îndelungate cu angajați care nu știu engleză și după discuții la call-centre de pe telefoanele personalului din benzinării pentru că numerele de ajutor nu pot fi folosite de pe numere românești.
„Nu pornea nici cu cardul bancar, aplicația mă trimitea să introduc un card ARAL pe care bineînțeles nu-l aveam. Văzându-mă agitat, un angajat al stației ARAL Dresda îmi zice să sun la un număr de ajutor, 08001353511. +49, evident. Apelul se închide instant. Mă reîntorc la angajat, îi explic că nu pot suna, nu vorbea o boabă engleză. După un timp mă vede lângă mașină și mai agitat, îi explic gestual că nu răspunde nimeni la număr. Sună și el. Urmează o conversație de vreo 20 de minute, conectez mașina, rând pe rând, la 3 din cele 4 porturi CCS. Nimeni, nimic. Clepsidra și martorul de încărcare clipesc. Abia la a 3-a conectare, cu reprezentantul ARAL la telefon, văd că se afișează nivelul bateriei pe ecran (57%) și se aud contactorii stației și mașinii. Un zâmbet larg pe chipul meu și pe chipul angajatului… după vreo 25 de minute de încercări. Am apreciat mult gestul omului. În Germania, am încărcat de 2 ori și am fost nemulțumit tot de 2 ori”, ne-a spus Mihai.
Singurul Spring înmatriculat în România lângă ceasul din Berlin
După un parcurs de 1844,9 km, luni, pe 19 septembrie, la ora 22,00, Mihai și Dragoș au ajuns la Berlin, însă „obiectivul” urma să fie atins a doua zi.
„În centrul Berlinului poți accede doar dacă ai acel cerc verde unde este scris numărul de înmatriculare «Environmental zone sticker». Am întrebat la o reprezentanță auto de lângă hotel, am fost îndrumați către sediul TUV. A durat 1 minut, am plătit 7 euro și am văzut discul verde aplicat pe parbriz, în dreapta jos, fiind primul Spring înmatriculat în România cu Environmental zone sticker. Am pornit spre Alexanderplatz, emoțiile creșteau în intensitate. Nu mai conta nici SoC, nici range, nici kilometraj, intrasem pe strada cu interzis, 4 semne de circulație repetitive cu exclusiv zonă pietonală, interzis oprirea. Opresc mașina, îmi iau inima în dinți și merg la o mașină de poliție, unde erau și 8 polițiști. Aveam harta traseului la mine și le explic că sunt din România, dintr-un oraș unde există un ceas asemănător cu cel din Berlin. Un polițist din cei 8 se uită la fotografia cu ceasul din Piața Nada Florilor și nu îi vine să creadă. În jur, puzderie de lume, turiști, grupuri. I-am zis că doresc doar să mă apropii de ceas pentru a-i face poză alături de mașina electrică Dacia Spring. Mă întreabă «Why do you want to make a photo with your car near Clock?» (De ce vrei să faci o fotografie cu mașina ta lângă Ceas?). Îi răspund: Vreau să promovez electromobilitatea cu mașina electrică printr-o călătorie de 1850 km de la Fălticeni la Berlin. Se uită 5 secunde la mine, tremuram ca varga… «Ok, come here with your car!» Toți turiștii și polițiștii din zonă urmăreau mișcarea noastră lentă cu 5 km/h în apropiere de ceas, ne coborâm pentru a realiza fotografii. Misiune îndeplinită! Plecăm din piața Alexanderplatz…, resetăm consumul pentru proiectul Electromobilitate și plecăm spre Kaufland Berlin să încărcăm”, este povestea fotografiei singurului Spring înmatriculat în România lângă ceasul din Berlin.
Un drum făcut cu mult drag de aventură
Mihai Tudosă, unul dintre cei care conduc modelul electric produs de Dacia, se exprimă extrem de categoric, concluzionând că autoturismul este ideal pentru circulația în oraș sau pentru navetă, dar va mai pleca pe distanțe lungi cu Spring-ul. Următoarea deplasare pe care și-o propune este anul viitor la Gdansk, în Polonia, tot la o expoziție de material rulant, Trako 2023, care are loc din doi în doi ani.
„N-am văzut nici un Spring pe drum… deci lumea o ia doar pentru oraș. Și e firesc așa. Dar aș contrazice puțin lumea… A fost o călătorie neprogramată pe un traseu bine programat, dar cu multe situații neprevăzute care au fost tratate ca atare. Am primit un singur flash de la un X3 sau X5, care pendula printre benzi. Am consumat 260 kWh și am cheltuit 532 lei, cu o medie de 2,04 lei/kWh. Timpul de încărcare efectiv: 564 minute pe CCS și 604 minute pe Type2. Statistici…, însă dincolo de ele a fost o experiență de viață.
Am reușit să fac dus-întors Fălticeni – (Cristești) – Berlin și Berlin – Pașcani – Fălticeni cu Dacia Spring fără nici o frică, doar cu mult drag de aventură. E drept că un șofer de autocamion în Europa face aceeași distanță într-un timp mult mai scurt, dar am arătat că se poate circula și pe alte distanțe cu Dacia Spring.
Mulțumesc tatălui meu că a avut curajul să-mi dea mașina, reprezentanților proiectului Electromobilitatea, companiei unde lucrez pentru că mi-a asigurat suportul logistic necesar – tot cu E, dar Electroputere VFU Pașcani, lui Dragoș că a acceptat să mă însoțească și familiei că m-a susținut moral pe parcursul călătoriei”, a precizat Mihai Tudosă.


Dacia Spring la Berlin
Dacia Spring la Berlin
Dacia Spring la Berlin
Dacia Spring la Berlin
Dacia Spring la Berlin
Dacia Spring la Berlin
Dacia Spring la Berlin
Dacia Spring la Berlin
Dacia Spring la Berlin
Dacia Spring la Berlin
Dacia Spring la Berlin
Dacia Spring la Berlin
Dacia Spring la Berlin
Dacia Spring la Berlin
Dacia Spring la Berlin
Dacia Spring la Berlin
Dacia Spring la Berlin
Dacia Spring la Berlin
Dacia Spring la Berlin
Dacia Spring la Berlin
Dacia Spring la Berlin
Dacia Spring la Berlin
Mihai și Dragoș
Mihai și Dragoș
spring berlin Incarcare Praga
spring berlin Incarcare Praga
Mihai Tudosă și Dacia Spring la ceasul din Berlin
Mihai Tudosă și Dacia Spring la ceasul din Berlin


Recomandări

Noul restaurant Stone Grill din Pojorâta, al grupului de firme Calcarul, deschide calea spre un concept turistic de amploare pentru Bucovina

Polițiștii i-au avertizat pe tineri, timp de o săptămână, privind „Selfie-ul pe tren”, o nebunie care a provocat doi morți și doi răniți grav în județul nostru

Polițiștii i-au avertizat pe tineri, timp de o săptămână, privind „Selfie-ul pe tren”, o nebunie care a provocat doi morți și doi răniți grav în județul nostru

Stațiile de încărcare a mașinilor electrice și plug-in hibrid din municipiul Suceava, preluate de un operator privat

Noile stații de încărcare pentru vehicule electrice și plug-in hybrid, de 22kW, montate în municipiul Suceava
Noile stații de încărcare pentru vehicule electrice și plug-in hybrid, de 22kW, montate în municipiul Suceava

Stațiile de încărcare a mașinilor electrice și plug-in hibrid din municipiul Suceava, preluate de un operator privat

Noile stații de încărcare pentru vehicule electrice și plug-in hybrid, de 22kW, montate în municipiul Suceava
Noile stații de încărcare pentru vehicule electrice și plug-in hybrid, de 22kW, montate în municipiul Suceava