ATLETISM

Fălticeneanul Iulian Roșu, dublu medaliat la naționalele de juniori II

Fălticeneanul Iulian Roșu, dublu medaliat la naționalele de juniori II
Fălticeneanul Iulian Roșu, dublu medaliat la naționalele de juniori II

Zilele trecute, atleții cluburilor sportive din județul Suceava au fost prezenți la Bacău, în cadrul finalelor Campionatului Național de Atletism în sală pentru juniori II. Dintre toți sucevenii prezenți la acest concurs, cea mai bună evoluție a avut-o atletul Iulian Roșu (foto), de la Clubul Sportiv Școlar „Nicu Gane” din Fălticeni, care la finalul celor două zile de alergări a reușit să se întoarcă acasă cu două medalii, una de argint și una de bronz. Astfel, în proba de 1.500 de metri, Iulian Roșu a fost la un pas de titlul național, după o cursă în care bătălia s-a dat între trei sportivi, fălticeneanul fiind întrecut pe ultimii metri de un atlet din Buzău, la numai 27 de sutimi de secundă. În doua zi de concurs, elevului antrenorului Cătălin Coman nu a reușit să păstreze prima poziție până la final, fiind depășit pe ultimii 50 de metri de doi atleți, mai exact de câștigătorul cursei de 1.500 de metri și de un sportiv din Craiova. „Cele două medalii obținute de Iulian sunt foarte valoroase în condițiile în care el s-a antrenat toată iarna în aer liber din cauza lipsei unei săli de atletism. Astfel noi am plecat din start cu un handicap față de ceilalți doi medaliați din cele două probe, care atât în sală cât și în aer liber au beneficiat de tartan”, a declarat antrenorul Cătălin Coman, de la CSȘ „Nicu Gane” Fălticeni. Dintre atleții din județ, o evoluție bună au avut și Anca Bălănucă, de la LPS Suceava, care s-a clasat a doua la 800 de metri și Adrian Polesciuc Dunea, de la CSM Suceava-CSM Rarăul Cîmpulung Moldovenesc. Peste aproximativ două săptămâni, fălticeneanul Iulian Roșu va fi prezent în Sfântu Gheorghe, la finalele naționalelor de cros pentru juniori II și III, acolo unde are mari șanse să obțină titlul de campion, deoarece până în prezent a făcut în special pregătire specifică pentru astfel de curse.

Recomandări

Performanță dublă pentru fălticeneanul David Arcip: excelență academică la Oxford și titlu de campion național la tenis U16