Trei agenți economici din județul Suceava au fost „vizitați” alaltăieri de falși comisari pentru protecția consumatorilor, care au făcut presiuni asupra lor, amenințându-i cu amenzi foarte mari dacă „nu cad la înțelegere”.
Comercianții vizitați de falșii inspectori sunt proprietarii de magazine cu îmbrăcăminte second-hand.
„În cursul zilei de ieri (n.r. – luni), doi bărbați care se dădeau drept comisari ai Protecției Consumatorilor au efectuat controale în câteva magazine second-hand din Suceava, solicitând comercianților șpagă, ca să scape de eventuale amenzi”, a declarat șeful CJPC Suceava, Elena Oanea. Cei doi bărbați pretindeau că sunt de la forul tutelar al CJPC, și anume de la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor. Elena Oanea a mai spus că „cei doi au prezentat o legitimație sub numele Valeriu Grobilă și au făcut presiuni asupra comercianților, amenințându-i cu amenzi foarte mari în situația în care «nu cad la înțelegere»”. În momentul în care vânzătorul le-a solicitat falșilor comisari să completeze Registrul Unic de Control, aceștia plecau grăbiți.
Cei doi bărbați au vârsta cuprinsă între 28 și 30 de ani. Unul este blond, tuns scurt, iar al doilea este ras în cap. Luni, în ziua în care au făcut așa-zisele controale prin magazinele second-hand din Suceava, aceștia purtau haine bleumarin, costum, cămașă albă și cravată.
„Din păcate, nici unul dintre agenții economici nu a anunțat organele abilitate în timp util. Atragem atenția operatorilor economici ca, atunci când se întâlnesc cu astfel de situații, să anunțe imediat poliția”, a mai spus șefa CJPC, Elena Oanea.
Comisarii atrag atenția tuturor agenților economici că persoanele abilitate să efectueze controale, respectiv comisarii pentru protecția consumatorilor, nu aplică amenzi care să le fie achitate în numerar. Acestea se achită la Trezoreria pe raza căreia se află sediul social al operatorului economic.