Fake news

Când, în 1911, an electoral, I.U. Soricu scria poezia „Niță și lupul” (în popor circula varianta în proză „Petrică și lupul”), tocmai dădea în clocot „afacerea Tramcar”, pornită de la o știre falsă ce-i acuza pe liberali de combinații financiare necurate; până la urmă, după aprige lupte la tribuna Parlamentului, copios oglindite în gazete, s-a dovedit că n-a fost vorba decât de ceea ce azi am numi o „fake news”. S-ar zice că, după atâta zgomotoasă tevatură, știrea mincinoasă s-a autoexclus din arsenalul gazetăriei autohtone, cu atât mai mult cu cât în câteva țări europene erau instituite încă de la începutul veacului sancțiuni drastice la adresa înșelătoriei tipărite. Nici vorbă!
„Sus, pe dealul de la Grui / Niță-și paște turma lui / Și gândește ne-ncetat / Cum să-și bată joc de sat.” Se știe: a strigat de câteva ori „văleu, lupul!”, sătenii au sărit să-l ajute, după care, văzând că-i mereu păcăleală, n-au mai venit atunci când chiar era nevoie, așa că Niță a fost sfâșiat de colții lupului: „Omul drept și cinstit / E stimat și e iubit / Iar cel rău și viclean / Singur lui îi e dușman”. Cam asta s-ar cuveni să fie și soarta știrii false, numai că, deși se spune c-ar avea picioare scurte, minciuna tăinuiește șapte vieți în pieptu-i de aramă. A funcționat din totdeauna, înainte și de antichitate, și de Guttenberg, purtată din gură-n gură la fel de primejdios ca în veacul XXI, când o nutrește copios presa și internetul.
Marc Antonio s-a sinucis din pricina unui astfel de zvon parșiv, iar la Trento, în 1457, urmare unei știri false potrivit căreia evreii ar fi ucis un copil creștin, toată populația evreiască a fost arestată și torturată și 15 locuitori arși pe rug… Revenind pe meleagurile mioritice, avem a observa că trăim un 1 aprilie perpetuu, anumiți păcălici profesioniști străduindu-se din răsputeri ceas de ceas să înșele nația începând chiar de la titlul știrii postate în pagină sau în undă.
„Dramă în muzica ușoară românească – se intitulează o informație bombă plasată pe site-ul unui cunoscut post de televiziune – Fuego s-a prăbușit pe scenă.” Măi, să fie, e băiat tânăr, cum s-o pațe așa, dintr-odată? Cu emoție, citesc până la capăt și aflu că, la Chișinău, Fuego a cântat despre Unire și despre neamul românesc; la final, s-a lăsat în genunchi a rugăciune, iar sala „s-a ridicat în picioare, aplaudându-l minute în șir cu multă emoție și urale.” Asta a fost tot. Unde-i „prăbușirea”, unde-i drama? Unde-i etica gazetărească? Altfel, adevărat, punct ochit, punct lovit: fără titlul alarmist și catastrofic, știrea trecea neobservată. Ce mai contează că se minte fără pic de rușine?
Alt titlu manipulator: „Iliescu a fost amantul Elenei Ceaușescu”. Interesant, nu bănuiam în ruptul capului, mai ales că știu chiar de la presupusul amorez cât de dragă i-a fost totdeauna primului președinte coana Leana (ca sarea-n ochi!). Citesc mai departe. Surpriză: de fapt, este vorba despre… tatăl lui Ion Iliescu, care s-ar putea, de ce nu, să fi amușinat și prin preajma Ceaușeascăi. „Dovada!” n-o cere nimeni, nu s-a mințit, de Iliescu-i vorba, ce mai contează… care?
Alt titlu: „Cutremur în România! Oana Roman a pierdut lupta! România în stare de șoc!” Mă simt foarte vinovat că n-am resimțit șocul, asta-i pură nesimțire, țara se cutremură și eu… nimic? Iată și restul știrii: „Oana Roman a îmbrăcat un pulover roz, deci, a pierdut lupta cu kilogramele”. Ce să facă țărișoara la aflarea unei astfel de teribile vești decât să se cutremure?
Și o ține tot într-o cutremurare: „Dramă uriașă în România: trupul lui Rică Răducanu a cedat!” Curat dramă uriașă! Pe Rică… îl dor genunchii! Toată compasiunea pentru pitorescul Rică! (Odată, demult, eram într-un avion cu el; hâtrul Dobrin mototolește un șervețel și i-l dă lui Răducanu: „aruncă, mă, hârtia asta”. Iar Rică a început să caute cum se deschide fereastra avionului la 10.000 de metri altitudine!) Și pe mine mă cam lasă genunchii; dar, cu siguranță, n-o să am parte barem de vreo măruntă dramoletă de cartier, darămite de o „dramă uriașă în România!”
Titlu acroșant: „Ultimele cuvinte ale Prințesei Diana – declarația care-ți face pielea de găină”. Iată și declarația… înmărmuritoare: „Dumnezeule, ce s-a întâmplat?” Atât. Cumplit, nu-i așa? Rămânem în Anglia. Titlu: „Megan a mărturisit cine e tatăl adevărat al copilului. Prințul Harry e la pământ!” Citesc știrea în întregime, de la cap la coadă și de la coadă la cap: nici o vorbă despre „adevăratul tată al copilului”, nici urmă de disperare la Harry, dimpotrivă! Alt titlu cu litere mari: „Șocul anului: avocata Elodia Ghinescu a fost găsită!” De fapt, nici vorbă, de 12 ani, Elodia tot dispărută e!
Opresc exemplificările, prea-s jenante, ridicole, nerușinate. Autorii acestor primitive și puturoase fak-news-uri ne cred pe toți nu numai naivi și ușor manipulabili, ci de-a dreptul idioți, altfel n-ar continua să bombardeze românii cu „nucleare” fâsâite și „bombe” inventate din condei. Ai zice, potrivit istoriei cu Niță și lupul, fie că, sătui de avalanșa mincinoasă, cititorii vor refuza total asaltul știrilor false, fie că autorii, luând seama că-s de tot ridicoli, nu vor mai depăși atât de flagrant barierele bunului-simț și eticii gazetărești. Slabe nădejdi. Dar de-ați vedea ce-i pe internet…