Un faeton cu cal, încărcat cu bunuri furate, a fost abandonat la primele ore ale dimineții de miercuri, pe o stradă din orașul Liteni, de indivizi rămași neidentificați, care au fugit la vederea patrulei de poliție care le-a făcut semn să oprească.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, suspecții au sărit un gard din apropiere și au reușit să scape de agenții de poliție. Atelajul hipo și calul au fost duși la sediul poliției, unde s-a făcut inventarierea bunurilor din faeton: două biciclete, trei role din metal galvanizat noi, un aparat de sudură, un cablu de branșament electric subteran, 83 de bucăți suporți metalici, probabil componente ale unei schele, două bare metalice și două țevi metalice zincate.
În urma cercetărilor, polițiștii au descoperit că bunurile respective au fost furate în noaptea de marți spre miercuri din mai multe gospodării de pe raza comunei Fântânele.
Agenții poliției din Liteni au aflat ulterior că și calul și faetonul fuseseră furate de la un bătrân din Fântânele.
Valoarea totală a bunurilor furate a fost estimată la circa 8.000 de lei.
„Bunurile sustrase au fost recuperate și restituite părților vătămate, în cauză s-a întocmit dosar penal față de autori necunoscuți, pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat”, se arată în comunicatul IPJ Suceava.