– De câteva săptămâni, fabricarea rachiului la cazan a intrat în linie dreaptă, aburul rezultat din fierberea prunelor și strugurilor fermentați transformând apa în rachiu
– Unul dintre cele mai cunoscute cazane de rachiu, o adevărată fabrică, se găsește în satul Securiceni, comuna Udești, unde, într-un beci special amenajat, se fabrică zilnic sute de kilograme de băutură
– Trăgând cu ochiul la televizor, și odihnindu-se pe paturile amenajate în incinta încăperii în care este amenajată instalația, clienții așteaptă timp de aproximativ trei ore ca procesul tehnologic să se sfârșească, iar rachiul să ajungă în butoaiele lor
Rachiu pe bandă rulantă. Odată cu intrarea în sezonul rece, prunele și strugurii țăranilor se transformă în „licoarea magică” numită rachiu, cazanele folosite pentru fabricarea băuturii funcționând la nivel maxim. Fie că este vorba de cazane de 50, 100 sau 300 de kilograme, „rețeta” este aceeași de zeci de ani, aburii borhotului fiert la temperaturi ridicate transformând apa în rachiu. Unul dintre cele mai cunoscute cazane de rachiu, o adevărată fabrică, se găsește în satul Securiceni, comuna Udești, la Gheorghe Bujorean. În apropierea gospodăriei sale, într-un beci de mărimea unui garaj încăpător, funcționează un cazan vechi de 38 de ani, unde în această perioadă se fabrică zilnic câteva sute de kilograme de rachiu. Clienții sunt din toate părțile, fabrica lui nea Ghiță fiind vizitată de clienți din Bosanci, Ipotești, Fălticeni și multe alte localități. În schimbul a câteva sute de mii de lei vechi, în numai trei ore, din borhotul fermentat adus de client, trecut prin două cazane de cupru, rezultă aburul miraculos, care, în contact cu apa, duce la formarea rachiului. Strugurii sau prunele fermentate, aduse de client în butoaie, sunt turnate într-un prim cazan de cupru (așa numitul preîncălzitor), după care, printr-o pâlnie imensă, borhotul este transferat în al doilea cazan, unde fierbe timp de mai bine de o oră. De aici, prin intermediul unei țevi speciale, aburul rezultat din fierbere este transferat în distilatorul de 1500 de kg. (umplut cu apă rece adusă printr-o țeavă de la un izvor din apropiere), unde intră în contact cu apa, astfel formându-se rachiul. Partea de jos a distilatorului este prevăzută cu un robinet, prin care rachiul iese din „mașinărie” și poposește într-o oală imensă, de unde este turnat în recipientele speciale cu care clientul vine de acasă.
– Televizor, muzică și paturi pentru relaxarea clienților
După coborârea primei scări care duce spre beciul în care este amenajată complexa instalație, un puternic miros de rachiu proaspăt te lovește instantaneu. Proprietarii cazanului, Gheorghe și fiul său, supraveghează cu atenție procesul tehnologic, în timp ce clienții așteaptă cuminți „finalitatea” fierberii, odihnindu-se pe cele două paturi amplasate în cămăruță și trăgând cu coada ochiului la programele de la televizorul montat în colțul încăperii. Într-una alt colț al beciului, chiar sub unul din cazane, tronează o tobă, la care din când în când nea Ghiță mai susține, spre deliciul celor prezenți, câte un recital. „Aici te îmbeți numai dacă intri, fără să mai bei nimica”, spune amuzat un bărbat venit să-și facă provizii de rachiu pentru iarnă. Deși ar putea să plece la casele lor și să se întoarcă să-și ia marfa, clienții preferă să rămână la fața locului, atât din cauza distanței de la care vin, dar și datorită atmosferei care îi încântă. „Stăm aici la nea Ghiță de plăcere, supraveghem cum merge treaba, mai bem un rachiu, mai zicem o poantă, nu e rău”, spune un bărbat venit și el cu o comandă
– Rachiu de 70 de grade
Primele kilograme de rachiu ieșite din distilator sunt și cele mai „tăioase”, având chiar și 70 de grade. „Cu rachiu din prima mână poți scăpa ușor o găină de pene. E spirt curat, ce mai!”, spune Gheorghe Bujorean. După aproximativ trei ore de proces tehnologic, timp în care clientul se mai „relaxează” cu câteva păhărele de rachiu din partea casei, întreaga cantitate de holercă este numai bună de transportat acasă. „Rachiul de primă mână, ăla de 70 de grade, este combinat de obicei cu întreaga cantitate, în final rezultând un rachiu cam de 30 de grade, numai bun de băut”, ne explică Gheorghe Bujorean. Imediat după încheierea procesului de fabricare, borhotul ajunge într-un bazin amenajat special în spatele garajului, de unde este preluat de sătenii de prin împrejurimi care îl folosesc pentru hrănirea animalelor.
– Afacere profitabilă, dar sezonieră
Cazanul familiei Bujorean își face treaba în fiecare toamnă de nu mai puțin de 38 de ani, periodic fiind modernizat. „Avem toate autorizațiile de care este nevoie, avem tot ce ne trebuie. Numai anul ăsta am investit în instalație și încăpere 18 milioane de lei”, ne spune nea Ghiță. Când vine vorba de profit, acesta nu mai este la fel de vorbăreț, preferând să evite subiectul. Am aflat însă că pentru 300 de kilograme de rachiu (cazanul are o capacitate totală de 380 de kilograme), procesul de fabricație costă în jur de 500.000 de lei vechi. În condițiile în care numărul clienților este destul de mare, doi-trei pe zi, afacerea ar părea destul de profitabilă. „Toată afacerea ține cel mult două luni de zile, așa că nu e mare afacere cu cazanul. Acum 10 ani lucram șase luni pe an, însă acum oamenii au cazane mici și-și fac rachiu sau palincă acasă, deși gustul și calitatea nu se compară cu cea de aici”, spune Vasile Ioan Bujorean, fiul lui Gheorghe.
– Cazane de 50 de kilograme pentru uz propriu
După cum a remarcat și familia Bujorean, mulți țărani preferă să-și fabrice rachiul în gospodăria proprie, împrumutând cazane de prin vecini. Este și cazul familiei Munteanu din Udești, care folosindu-se de prunele din livadă, și punând în mișcare „mașinăria” din dotare, și-a fabricat în jur de 50 de kilograme de rachiu. „În fiecare an obișnuim să ne facem rachiu acasă. Anul acesta nu prea au fost prune, asta e problema cea mare”, spune Ion Munteanu. Pentru toți acești oameni holerca produsă în gospodărie este cea mai bună din lume, „chimicalele” din magazine fiind departe de gustul lor. Ei nu concep să treacă un an fără ca rachiul natural, pe care-l produc acasă, să nu fie pe masa lor sau în beci, loc din care este scos la lumină în momentele de sărbătoare sau de tristețe.
Rachiul, îngropat în pământ pentru nunta copiilor
Din bătrâni se obișnuiește ca o parte din rachiul produs în fiecare an să fie păstrat pentru ocazii speciale, de multe ori acesta fiind îngropat în pământ. „Se zice că rachiul cel mai bun trebuie să stea într-un loc cât mai izolat și să fie cât mai vechi. Prin comuna noastră se mai obișnuiește ca băutura să fire îngropată în pământ și scoasă după ani de zile, la ocazii speciale, mai ales la nunți”, ne-a spus Ion Stratu, viceprimarul comunei Udești. Acesta ne-a mărturisit că la bătrânii satului se mai găsește rachiu și de acum 10-15 ani, care încă așteaptă să fie scos la lumină pentru ocazii speciale
Fără cazane de rachiu în UE
Oamenii de la sate nu vor mai putea să facă țuică sau rachiu. Echipe de control vor lua urma cazanelor din gospodăriile individuale care sunt utilizate la obținerea țuicii și a rachiurilor din fructe sau alte materii prime, destinate consumului propriu sau pentru comercializare. Măsura, care va intra în vigoare de anul viitor, are scopul de a preveni și combate evaziunea fiscală în domeniul alcoolului etilic de origine agricolă, băuturilor spirtoase, produselor din tutun și al uleiurilor minerale. Pentru a mai funcționa, cazanele trebuie să aibă licențe de fabricație și autorizații și să respecte condițiile legale de lucru. În aceste condiții, mare parte din actualele „mașinării” nu vor mai putea fi folosite pentru fabricarea rachiului
