După ce în urmă cu o săptămână secția de boli dermato-venerice din spitalul rădăuțean a fost mutată într-un spațiu modern, ieri a fost extinsă și secția de psihiatrie. Mai precis, un corp de clădire care fusese abandonat în incinta spitalului vechi a fost reabilitat, modernizat și dotat cu necesarul unei secții medicale care îndeplinește toate formele pentru funcționarea în legalitate. Managerul Spitalului Municipal Rădăuți, Traian Andronachi, a declarat: „Astăzi a fost deschis oficial al doilea pavilion al secției de psihiatrie din spitalul rădăuțean. Acest pavilion a fost nefuncțional, ca să nu spun lăsat în paragină, o perioadă îndelungată de timp, practic a fost abandonat…Cu o investiție efectuată la finele anului trecut, l-am repus pe picioare și pot să afirm că de acum funcționează în parametri ceruți de materia legislativă. Destinația acestuia va fi, în special, pentru persoanele care sunt victime ale violenței domestice. Menționez că a fost dotat cu paturi noi, mobilier și toate cele necesar desfășurării unui act medical la nivelul acestui an”. La festivitatea de ieri, care a inclus și o slujbă religioasă de sfințire, au participat primarul municipiului Rădăuți, Nistor Tătar, consilieri locali, managerul spitalului, Traian Andronachi, și personal medical.
Gospodărire
Extindere la secția de psihiatrie din Spitalul Municipal Rădăuți





