În perioada 5-11 decembrie, în județul Suceava

Expoziții, mese rotunde, lansări de carte, în cadrul manifestării – „Festivalul Șanselor Tale”



Asociația Regională de Educare a Adulților (AREAS) organizează, în perioada 5 – 11 decembrie, la Suceava, „Festivalul Șanselor Tale” ediția a II-a, sub egida „Educația, o șansă pentru fiecare”.
Acest eveniment cunoscut și sub numele de „Săptămâna Educației Permanente” se desfășoară în aceeași perioadă și la nivel național, fiind la ediția a VI-a, promovînd conceptul european de învățare pe tot parcursul vieții (Lifelong Learning). Promotorii acestui festival sînt Asociația Universităților Populare Germane (IIZ / DVV) și Asociația Națională a Centrelor Zonale de Educație a Adulților (ANCZEA).
Astăzi, la ora 10,00, la Școala Gemenea, este organizat workshopul „Satul meu e sat european”, iar la ora 12,00, Primăria Stulpicani, demarează campania „Hai să învățăm o oră pe zi”, campanie ce facilitează accesul spre educație al persoanelor dezavantajate social din satele de pe Valea Suhei (Ostra, Stulpicani, Gemenea, Slătioara, Negrileasa, Doroteia). Mîine, la ora 10,00, la Casa de copii „Speranța” Suceava, se organizează expoziția de pictură a studenților de la Casa de copii „Speranța” – „Valori românești versus valori europene”(bursă de idei). Miercuri, la ora 15,00, la Spitalul Județean Suceava – Secția Psihiatrie, sub genericul „O șansă pentru fiecare”, se va desfășura o manifestare ce include următoarele acțiuni: conferință de presă, lansarea programului de îngrijire psihiatrică „Pro mente Goes to Eastern Europe”, lansarea revistei bilingve „Oglinzi paralele – Paralelle Spiegel”, expoziție de caricatură „Alcoolul – Inamicul public nr.1” – autor Radu Bercea, atelier de lucru cu tinerii pentru a sprijini modernizarea spitalului.
Grupul Școlar Silvic Cîmpulung Moldovenesc organizează, joi, 8 decembrie, la ora 14,00, „Origini Verzi”- workshop – soluții pentru a salva pădurea de la tăierile masive, bursă de idei cu elevii Școlii Profesionale, iar vineri, la Consiliul Județean Suceava (sala 48), începînd cu ora 10,00, va demara Forumul Județean al Organizațiilor Nonguvernamentale din Suceava – „Educația nonformală în Suceava”. În ultima zi a festivalului, sîmbătă 10 decembrie, la ora 10,00, la Sediul Salvamont Vatra Dornei va avea loc o masă rotundă – „Specificul local în dezvoltarea ecoturismului” – cu furnizorii de servicii turistice din Vatra Dornei, iar la ora 14,00, în localitatea Panaci, demarează campania de colectare și valorificare a deșeurilor de tip PET din bazinul Depresiunii Dornelor -„Împreună pentru Țara Dornelor curată”. Evenimentul este organizat în colaborare cu Centrul de Resurse pentru Organizații Nonguvernamentale Suceava (CenRes), Societatea Doamnelor Bucovinene Suceava, Pro-mente Oberösterreich Austria, Spitalul Județean Suceava – Secția Psihiatrie, Direcția de Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național Suceava, Complexul Muzeal Bucovina, Direcția Județeană de Protecție a Copilului Suceava, Școala Populară de Arte și Meserii „Ion Irimescu” Suceava. „Festivalul Șanselor Tale reprezintă o tradiție în întreaga lume. Prin implementarea Festivalului Șanselor Tale se dorește ca România să se înscrie în direcțiile de acțiune ale Uniunii Europene pentru Educația secolului XXI, creînd o premisă de integrare în spațiul european al învățării”, a spus coordonatorul Județean al Festivalului, Petru Vasile Gafiuc.