La Muzeul de Istorie Suceava are loc miercuri, la ora 13:30, vernisajul expoziției retrospective postume de pictură, sculptură și grafică a artistului plastic Dimitrie Loghin și lansarea albumului celui care a fost, timp de jumătate de secol, spiritul tutelar al vieții artistice sucevene.
Sunt expuse 182 de lucrări din colecția familiei, o parte dintre ele prezentate cu doi ani în urmă, cu prilejul marcării Centenarului Dimitrie Loghin și a manifestărilor aniversare organizate de Colegiul Național „Ștefan cel Mare” Suceava – la împlinirea unui secol și jumătate de la înființare.
Albumul, care circumscrie viața și opera lui Dimitrie Loghin, realizat din inițiativa fiicei artistului, prof. Viorelia Braicu, cu sprijinul Centrului Cultural Bucovina și a Uniunii Artiștilor Plastici din România – Filiala Suceava, ilustrează pe deplin o biografie dedicată deopotrivă catedrei și artei de calitate.
Evenimentul va fi prezentat de lector univ. dr. Emanuela Ilie.