Umanizarea justiției. Nu este vorba de un nou concept implementat de Ministerul de Justiție la cererea Uniunii Europene, ci o idee acceptată de conducerea instanțelor sucevene pentru a schimba cu ceva fața justiției locale. Pereții de pe scara principală a Palatului de Justiție din Suceava și-au pierdut albul dat de constructori și s-au umplut cu câteva zeci de tablouri. Lucrările nu au fost achiziționate din bani publici, ci vor fi expuse de elevii grupei de artă plastică a clasei a XI-a B de la Liceul de Artă „Ciprian Porumbescu” din Suceava, îndrumați de profesorul Oana Hrișcă. Vernisajul ineditei expoziții va avea loc astăzi, de la ora 14.00, chiar pe holurile instanțelor sucevene. Vicepreședintele Curții de Apel Suceava, Cezar Hâncu, a declarat că această acțiune este doar un prim pas spre umanizarea justiției sucevene și speră ca oamenii care vin să-și caute dreptatea aici să aprecieze inițiativa. De altfel, Cezar Hâncu a precizat că în viitor se dorește ca astfel de lucrări să fie expuse și pe celelalte holuri ale instanțelor sucevene.





