Expoziția „Inimi unite”, la City Gallery

Filiala Suceava a Uniunii Artiștilor Plastici din România, în colaborare cu Asociația „Artă și Umanitate” și Filiala Uniunii Artiștilor Plastici din Cernăuți organizează joi, 8 octombrie a.c., la ora 17.00, la City Gallery din incinta Shopping City Suceava, vernisajul expoziției cu genericul „Inimi unite”, manifestare circumscrisă proiectului transfrontalier „Dialoguri artistice”. La expoziția care a fost prezentată în primăvara acestui an la Centrul Cultural „Vernisaj” din Cernăuți (unde s-a desfășurat și „Simpozionul Artelor Vizuale”) au participat 65 de artiști din Cernăuți și Suceava, cu peste 120 de lucrări de pictură, grafică, sculptură, metal, ceramică, tapiserie, bijuterii și creație vestimentară.Expoziția de la Suceava etalează peste 100 de lucrări (care nu au fost expuse la Cernăuți) realizate de 60 de artiști plastici.Proiectul, finanțat de Primăria Municipiului Suceava și Consiliul Local Suceava, se desfășoară cu sprijinul Consulatului General al României la Cernăuți.

Recomandări

Uniunea Armenilor din România, Sucursala Suceava, organizează un eveniment cultural la Capela armeano-catolică Kapri din Șerbăuți

Vernisajul expoziției „PIM – LXXX: un caricaturist din două veacuri și două milenii: Bucovida, Hozoon Politikon, Anti-război”, la Muzeul de Istorie